Preşedintele României va fi salarizat lunar cu 21.540 lei, prim-ministrul şi liderii celor două Camere parlamentare vor fi remuneraţi cu 21.200 lei, un prefect va fi salarizat cu 11.805 lei - 12.808 lei, în timp ce un salariul unui profesor va porni de la 1.864 lei şi va putea ajunge la 4.349 lei, conform celei mai recente variante a legii salarizării unitare, obţinută de Profit.ro.
Miniştrii vor încasa 19.055 lei, senatorii şi deputaţii vor primi lunar 18.000 lei, iar salariile pentru primari vor porni de la 19.055 lei (ca şi în cazul miniştrilor) şi vor scădea până la 6.543 lei (pentru primari de localităţi cu până la 1.500 de locuitori), conform informaţiilor Profit.ro.
În educaţie, un rector va primi lunar între 9.168 lei şi 10.550 lei (în funcţie de gradul didactic), un profesor universitar va avea între 3.618 lei şi 7.282 lei (în funcţie de grad şi vechime). În sistemul preuniversitar, învăţătorii şi educatorii cu o vechime de peste 30 de ani vor avea o majorare a salariului de bază cu 7,5%.
Conform proiectului, un medic primar va avea între 5.148 lei şi 6.410 lei, un medic specialist - între 3.807 lei şi 4.740 lei, iar un medic simplu, între 2.814 lei şi 3.504 lei, iar un medic în primul an de rezidenţiat va avea între 2579 de lei - 3211 lei.
Un agent de poliţie va avea lunar 1.686 lei, iar un chestor principal va încasa până la 5.848 lei, în timp ce un preot va încasa lunar între 1.816 lei brut (debutant) şi 2.544 lei, mult sub Patriarhul Bisericii Ortodoxe, remunerat lunar cu 21.200 lei, ca şi şeful Guvernului.
Un judecător stagiar va pleca de la 6.362 lei, dar va putea ajunge în timp, la o vechime de peste 20 de ani, la 12.582 lei.
Proiectul salarizării unitare este programat să fie aplicat din iulie anul viitor, la aceste salarii urmând să se ajungă în trepte, până în 2022. Etapele de majorare au fost stabilite pentru 1 iulie şi 1 decembrie 2017, 1 decembrie 2018, 1 decembrie 2019, 1 decembrie 2020 şi 1 decembrie 2021.