Noaptea Muzeelor va fi marcată printr-un protest inedit în toată ţara. Dacă diseară veţi vizita o instituţie de cultură, să nu fiţi surprinşi de exponate acoperite cu o pânză neagră sau socluri goale, scrie DIGI 24. Este forma de protest pe care au ales-o managerii pentru a atrage atenţia asupra situaţiei grele în care sunt multe muzee. În prezent, sunt peste 110 muzee care nu mai au sedii sau sunt în pericol să le piardă, iar colecţii inestimabile putrezesc prin subsoluri.
Conform Reţelei Naţionale a Muzeelor din România, peste 110 muzee din 77 de localităţi au fost evacuate.
Multe colecţii au fost mutate în spaţii unde sunt măcinate de umezeală şi bacterii. De exemplu, 300 de mii de manuscrise şi cărţi rare, unele vechi chiar şi de 500 de ani, care aparţin Muzeului Naţional al Literaturii Române, zac acum într-un depozit de la Casa Presei Libere.
În ţară se găsesc exemple similare. De aici a apărut ideea unui protest naţional neobişnuit chiar diseară, la Noaptea Muzeelor.
„Foarte multe muzee, mai multe chiar decât cele pe care le avem în evidenţă şi care şi-au anunţat public solidaritatea faţă de acest demers al reţelei, sunt peste 100 de muzee care vor acoperi una din piesele reprezentative aflate în colecţie, în spaţiile de expunere, vor acoperi cu pânză neagră. Ideea este că în actualul ritm de pierdere de colecţii şi muzee există şansa reală ca obiectul acoperit să nu-l mai poţi vedea niciodată”, explică Dragoş Neamu, directorul Reţelei Naţionale a Muzeelor din România.
Muzeul Naţional de Artă al României va expune o galerie de rame şi socluri goale, adică ce a mai rămas după retrocedarea unor lucrări.