Premierul Victor Ponta a anunţat, vineri, că toate pensiile şi salariile vor fi plătite înainte de Paşte.
"Am luat decizia, împreună cu colegii mei de la Finanţe şi de la Muncă, şi toate pensiile şi salariile care urmau să fie plătite undeva până în data de 15 aprilie, ţinând cont de Sărbătoarea pe care o avem, Paştele, vor fi plătite până în data de 8 la salarii, iar la pensii până în 10, pentru că, evident, orice om obişnuit vrea să poată să îşi cumpere ceea ce e de cumpărat pentru Sărbătorile Pascale. Pentru bugetul de stat, pentru Trezorerie, nu este absolut niciun fel de impact dacă dăm cu o săptămână mai devreme salariul sau pensia. Avem lichidităţi în Trezorerie şi lucrul acesta este absolut posibil şi niciun fel de impact", a spus Ponta.
Plata anticipată a pensiilor, în special, a fost decisă de fiecare dată în ultimii ani, înaintea Sărbătorilor de Paşte şi Crăciun.