Câteva mii de angajaţi de la direcţiile de Finanţe din ţară şi din administraţia locală au oprit lucrul, marţi dimineaţă, cerând majorarea salariilor şi reclamând că salariile celor din Ministerul de Finanţe şi ANAF au crescut printr-o Ordonanţă a Guvernului adoptată ”pe ascuns”.
Alianţa Sindicatelor Sed Lex a anunţat, marţi, că angajaţii din instituţiile fiscale, din primării şi din alte unităţi din administraţia locală au declanşat un protest spontan pe termen nelimitat, cerând creşteri salariele similare celor acordate în învăţământ şi sănătate.
Potrivit reprezentanţilor Sed Lex, acţiunile de protest au fost declanşate spontan şi durata acestora nu poate fi precizată, angajaţii din administraţie publică reclamând faptul că lor nu le-au fost acordate creşteri salariale, în condiţiile în care în acest domeniu media salarizării este de aproximativ 1.350 de lei net.
”Din cauza modului defectuos în care este gestionată politica salarială din România, creând discriminări între categorii sociale ş chiar între angajaţii din cadrul administraţiei publice (vezi creşterile salariale acordate în învăţământ şi sănătate, precum şi angajaţilor din cadrul structurilor centrale ale Ministerului Finanţelor Publice şi ANAF), salariaţii din domeniul Fiscului, din primării şi din alte instituţii din administraţia publică centrală şi locală au declanăat au declanşat acţiuni spontane la nivel naţional, solicitând în mod expres acordarea de creşteri salariale”, spun liderii Sed Lex, într-un comunicat de presă.
La Cluj, peste 300 de angajaţi ai Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Cluj au întrerupt lucrul, marţi dimineaţă, şi s-au adunat în curtea instituţiei.
Aproximativ 3.000 de angajaţi ai Regionale Finanţelor Publice Ploieşti, care include judeţele Prahova, Argeş, Dâmboviţa, Ialomiţa, Teleorman, Călăraşi şi Giurgiu, au întrerupt şi ei lucrul şi au ieşit în stradă, nemulţumiţi că doar colegii lor din aparatul central beneficiază de majorări salariale.
”Oamenii sunt extrem de revoltaţi pentru faptul că guvernanţii găsesc întotdeauna soluţii pentru ei, dar niciodată pentru cei care muncesc efectiv”, a declarat corespondentului MEDIAFAX liderul Sindicatului Finanţe Prahova Sed Lex, Aurel Fănică.