Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, 29 februarie, o informare de precipitaţii moderate cantitativ şi intensificări ale vântului, valabilă în toată ţara, începând de luni seară până marţi dimineaţă.
Potrivit meteorologilor, în intervalul 29 februarie, ora 23,00 — 1 martie, ora 10,00, va ploua pe arii extinse în Banat, Crişana, Maramureş şi nordul Olteniei, unde cantităţile de apă vor depăşi, pe arii restrânse, 15 litri/mp. În zonele de munte vor predomina ploile, iar în Carpaţii Occidentali şi vestul Carpaţilor Meridionali se vor acumula, izolat, cantităţi de apă ce pot depăşi 25 litri/mp.
Ploile vor avea mai ales caracter de aversă şi vor fi posibile descărcări electrice.
De asemenea, în intervalul menţionat, vântul va avea intensificări în toată zona montană, cu viteze de peste 65 — 75 km/h, iar pe crestele cele mai înalte rafalele vor depăşi 85 — 90 km/h. În restul teritoriului, rafalele se vor semnala pe spaţii restrânse şi la cote mai reduse. Pe parcursul zilei de luni, în sudul Banatului, vântul va avea viteze ce vor atinge la rafală 70 km/h.
ANM precizează că, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, va actualiza informarea emisă luni.