Proiectul noului Cod rutier va fi transmis spre dezbatere Parlamentului pentru a face parte dintr-o "asumare comună", a anuţat premierul Ponta.
Guvernul analizase anterior varianta ca noul Cod să fie promovat prin ordonanţă de urgenţă pentru a fi aplicat mai rapid, nu doar după avizul Parlamentului.
"Astăzi, Codul rutier îl trimitem spre Parlament. Vreau să văd foarte clar o implicare a tuturor celor - nu vreau să fie, dom'ne, "Codul lui Stroe şi al lui Ponta" şi toată lumea contra. Eu vreau să fie vorba despre o asumare comună a lucrurilor esenţiale pe care trebuie să le rezolvăm cât mai rapid, şi anume siguranţă mai mare pe drumuri, sancţiuni mai dure pentru cei care încalcă legea, aplicarea sancţiunilor, că degeaba dăm sancţiuni dacă nu le aplicăm. Eu sunt convins că această asumare comună va avea loc foarte repede, dacă nu, am discutat cu domnul Stroe (ministrul de Interne - n.r.) şi o să ne asumăm doar noi doi, o să fim doar noi doi cei răi şi toţi ceilalţi, buni, dar eu cred că interesul de a avea străzi mai sigure şi pedepse care se aplică este un interes comun şi vreau să cred că Parlamentul ne va sprijini în acest sens", a spus Ponta, potrivit Mediafax.