În urmă cu doi ani, în seara zilei de 30 octombrie 2015 a avut loc una din cele mai mari tragedii din istoria recentă a României - incendiul din clubul "Colectiv”, în urma căruia 65 de tineri au murit, iar alţi aproape 200 au fost răniţi. Acum, supravieţuitorii încă se luptă cu rănile, cu operaţiile, cu mănuşile compresive. Spun că nu s-a schimbat nimic şi cer să se facă dreptate, pentru că au trecut doi ani fără ca justiţia să găsească vreun vinovat.
În seara de 30 octombrie 2015, câteva sute de tineri se aflau în Clubul Colectiv din fosta fabrică Pionierul din Bucureşti, unde asistau la concertul trupei rock Goodbye to Gravity, care îşi lansa albumul ”Mantras of War”. La ora 22.32, în timpul concertului izbucneşte un incendiu din cauza unor artificii de pe scenă, iar focul se extinde în zeci de secunde.
În acea noapte, 27 de tineri şi-au pierdut viaţa, iar alţi 162 au fost răniţi şi transportaţi la unsprezece spitale din Bucureşti. În săptămânile care au urmat, 37 dintre supravieţuitori au murit în spitale. În luna iulie a acestui an, un alt supravieţuitor din Colectiv, a cărui prietenă şi-a pierdut viaţa în incendiu, a murit. Bilanţul - 65 de morţi. Tânărul, a cărui prietenă a murit în Colectiv, s-ar fi sinucis. "Este vorba de un băiat ale cărui traume au continuat, aşa cum continuă în cazul tuturor victimelor din Colectiv", spunea Eugen Iancu, preşedintele Asociaţiei Colectiv.
Au fost începute patru anchete penale, dar la doi ani de la tragedie nu există niciun vinovat.
În 3 noiembrie 2015, mii de oameni au ieşit în stradă şi au cerut demisia premierului Victor Ponta, a vicepremierului Gabriel Oprea şi a primarului sectorului 4, Cristian Popescu-Piedone. A doua zi, în 4 noiembrie 2015, Victor Ponta a demisionat. Tot atunci, şi-a anunţat demisia şi primarul sectorului 4, Cristian Popesu Piedone. "S-au schimbat câteva guverne, au dispărut câţiva oameni politici, s-au închis câteva cluburi, s-au dat câteva legi şi... cam atât”, spun acum supravieţuitorii din Colectiv.
Doi ani de la Colectiv: "E timpul să ne trezim cu toţii"
30 octombrie 2017
- citeşte totul despre:
- colectiv,
- #colectiv,
- incendiu,
- tineri,
- supravietuitori,
- vinovat,
- justitie,
- club,
- victime
(452 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Legea pentru subţierea dosarului cu şină a fost adoptată de Parlament şi merge la promulgare
(14 octombrie 2021)
46 vizualizări
9 Mai devine zi de sărbătoare naţională
(27 septembrie 2016)
311 vizualizări
Dragnea şi-a redescoperit credinţa şi se opune impozitării afacerilor Bisericii Ortodoxe
(17 noiembrie 2013)
105 vizualizări
Român mort pe front în Ucraina: avea doar 33 de ani şi vrut să-i învingă pe ruşi
(9 iunie 2022)
39 vizualizări
Cinci români, inclusiv copii, au murit, iar trei sunt răniţi, în urma unui accident produs în Austria
(11 septembrie 2017)
384 vizualizări
Atenţie la paşapoarte! Regula care schimbă totul. Toţi care pleacă din ţară, direct vizaţi
(20 iunie 2019)
146 vizualizări
De ce nu susţine Tudor Chirilă protestele: Sunt extrem de frustrat de preşedintele Iohannis şi premierul Cîţu, dar nu aş ieşi să contest masca sau măsurile
(31 martie 2021)
101 vizualizări
Vacanţă pentru angajaţii români în zilele de Crăciun şi Revelion
(5 decembrie 2019)
69 vizualizări
Evaluare Naţională: când va fi simularea pentru Evaluare Naţională în 2019
(14 februarie 2019)
149 vizualizări
Cod rutier 2021. Ce valoare atinge punctul-amendă
(29 decembrie 2020)
135 vizualizări
Dobre: Execuţia bugetară din februarie arată că programul de guvernare e viabil
(29 martie 2017)
495 vizualizări
Istoricul Neagu Djuvara împlineşte azi 97 de ani!
(18 august 2013)
119 vizualizări
CNADNR: Şoferii trebuie să-şi echipeze maşinile de iarnă şi adapteze viteza la condiţiile meteo
(26 octombrie 2014)
66 vizualizări
CNAIR menţine în nouă judeţe restricţii de circulaţie în 7 august pentru camioanele de peste 7,5 tone
(7 august 2017)
242 vizualizări
CFR Călători anulează vineri patru curse InterRegio pe ruta Bucureşti-Constanţa, din cauza vremii
(6 ianuarie 2017)
146 vizualizări
Poliţiştilor li s-a interzis să mai folosească Facebook şi Whatsapp la serviciu
(9 octombrie 2019)
100 vizualizări
Singurul judeţ din România unde speranţa de viaţă depăşeşte 80 de ani
(29 august 2022)
48 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026


























