Membrii Comisiei pentru cercetarea abuzurilor din Camerei Deputaţilor se vor deplasa începând de săptămâna viitoare la penitenciare pentru a vedea condiţiile de detenţie, a anunţat, marţi, preşedintele comisiei, Mircea Man, arătând că într-o lună va fi întocmit un raport ce va fi prezentat plenului.

Man a făcut această precizare după audierea la comisie a directorului Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), Cătălin Bejan, şi a secretarului de stat în Ministerul Justiţiei Liviu Stancu.

Mircea Man a arătat că deputaţii din comisie vor verifica condiţiile materiale de detenţie, starea generală a clădirilor, numărul de deţinuţi, separarea lor pe categorii de vârstă şi sex, asigurarea utilităţilor, organizarea personalului, investiţiile în curs în acest domeniu.

„Facem o radiografie a a sistemului penitenciar, a stării de fapt cu ceea ce se întâmplă în penitenciare, pe care o vom prezenta într-o lună plenului”, a spus Man, adăugând că aceste deplasări vor fi făcute începând de săptămâna viitoare.

Comisia de abuzuri a Camerei Deputaţilor i-a audiat pe secretarul de stat în Ministerul Justiţiei Liviu Stancu şi pe directorul ANP, Cătălin Bejan, pentru a discuta despre condiţiile şi gradul de ocupare din penitenciare, după ce comisia parlamentară a primit 260 de memorii.

Potrivit lui Man, cele mai multe reclamaţii au fost trimise de deţinuţi care execută o pedeapsă privativă de libertate în unităţile de penitenciar din Giurgiu, Rahova, Jilava, Colibaşi, Timişoara, Tg. Jiu, Iaşi, Craiova.

Man a spus că în 107 dintre aceste memorii au fost reclamate organele de urmărire penală ale Poliţiei şi Parchetelor, precum şi magistraţi ai instanţelor judecătoreşti, care, în opinia petenţilor, ar fi dat dovadă de cercetare abuzivă, rele tratamente, neasigurarea asistenţei juridice.

Mircea Man a arătat că toate acest petiţii au fost trimise spre soluţionare conducerilor CSM, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi DNA.

”Alte 153 de memorii s-au referit la încălcarea prevederilor legii 254/2013, respectiv 28, în 2012, 37, în 2013 şi 88, în 2014. În acest sens sunt reclamate fapte privind hrana care este insuficientă şi prost gătită, supraaglomerarea camerelor de detenţie prin nerespectarea suprafeţelor stabilite pentru fiecare persoană, precum şi a cazării în aceeaşi cameră a celor condamnaţi pentru fapte deosebit de grave şi a recidiviştilor cu infractori primari, asistenţă medicală precară, neluarea unor măsuri igienico-sanitare individuale şi colective. Sunt situaţii incredibile, cu spaţii extrem de restrânse, cu un număr mare de deţinuţi, cu imposibilitatea de a folosi o igienă corespunzătaore”, a mai spus Mircea Man.