Preşedintele Klaus Iohannis a semnat vineri, 22 aprilie, decretul privind promulgarea legii pentru ratificarea Acordului multilateral al autorităţilor competente pentru schimb automat de informaţii privind conturi financiare.
Pe 3 februarie, Guvernul a aprobat legea pentru ratificarea Acordului multianual al autorităţilor competente pentru schimb automat de informaţii privind conturi financiare.
„Acordul permite României să facă schimb de informaţii în scopul identificării persoanelor fizice sau juridice care eludează Fiscul prin transferul banilor în conturi în străinătate. Aceasta este permisiunea cadru pe care o susţine acest acord. România va face o listă a statelor cu care doreşte să realizeze automat acest schimb de informaţii, deoarece schimbul de informaţii se realizează pe bază bilaterală între autorităţile competente”, a precizat, la acea dată, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu.
Potrivit Executivului, schimbul va cuprinde, printre altele, informaţii pentru identificarea persoanei — nume, adresă, cod identificare fiscală, informaţii referitoare la numărul contului, despre numele şi numărul de identificare a instituţiei financiare care face raportarea, informaţii despre soldul sau valoarea contului, iar în cazul unui cont de custode — informaţii referitoare la suma brută a dobânzii, dividendelor sau a altor venituri pentru activele existente în cont sau suma brută a încasărilor din vânzarea sau răscumpărarea activelor financiare.