Remus Pricopie, ministrul Educaţiei, schimbă regulile admiterii la liceu. Astfel, în anul şcolar 2013-2014, media obţinută la Evaluarea Naţională va reprezenta 75% şi nu 50% din media de admitere la liceu, potrivit unui interviu acordat de ministru Mediafax în care a vorbit şi de alte schimbări care li se pregătesc elevilor.
Începând cu anul şcolar 2013-2014, care debutează pe 16 septembrie, vor fi introduse, în premieră, simularea bacalaureatului la clasa a XI-a, informarea corectă a părinţilor despre ceea ce se întâmplă la clasă, verificarea activităţii în şcolile cu rezultate controversate şi întărirea dialogului cu actorii din sistem.
De asemenea, Pricopie a spus că vor fi introduse controale care vor urmări prezenţa la şcoală, ce se întâmplă în clasă şi modul în care decurge evaluarea. Ministrul a precizat că primele controlate, chiar din septembrie-octombrie, vor fi şcolile unde au fost variaţii foarte mari între evaluările la clasă şi Evaluările Naţionale.
Despre Bacalaureat, ministrul a spus că pregătirea pentru examen va începe din 16 septembrie şi se va verifica dacă există în fiecare liceu program de ore suplimentare, meditaţii la şcoală.