Comitetul Naţional pentru situaţii de Urgenţă a făcut noi modificări în ceea ce priveşte persoanele care se întorc în ţară din ţările aflate pe lista cu risc epidemiologic.
Astfel, a crescut la 6 ani vârsta până la care copiii sunt scutiţi de carantină la întoarcerea din ţări aflate pe lista galbenă sau roşie, fără a fi necesară prezentarea rezultatului negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2.
Pentru copiii cu vârste între 6 şi 16 ani, scutirea de carantină se face în baza unui test PCR negativ, vechi de cel mult 72 de ore, înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul naţional (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii);”
Măsura este valabilă pentru cei care se întorc din ţările aflate în zonele galbenă şi roşie.
Sunt de asemenea scutiţi de carantină adulţii care au schema completă de vaccinare, au test COVID negativ sau pot face dovada că au trecut prin infecţia cu COVID-19.
Pentru cei care se întorc din zona verde nu există restricţii la întoarcerea în ţară.
Textul integral al hotărârii:
HOTĂRÂREA nr. 51 din 26.07.2021 pentru modificarea şi completarea HCNSU 43 din 01.07.2021 privind aprobarea listei ţărilor/teritoriilor de risc epidemiologic ridicat, criteriile pe baza cărora se stabilesc acestea, precum şi a regulilor de aplicare a măsurii carantinei asupra persoanelor care sosesc din acestea în România
Având în vedere necesitatea de creare a cadrului normativ pentru asigurarea desfăşurării activităţilor socio-economice de pe teritoriul României inclusiv cu participarea persoanelor care sosesc din zonele de risc epidemiologic ridicat concomitent cu menţinerea unui nivel de risc epidemiologic scăzut, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) lit. c) şi art. 81 din O.U.G. nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul prevederilor art. 4 şi art. 11 alin. (1) din Legea nr. 136/2020 republicată, privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, ale art. 20 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 15/2005, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 2 şi art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 94/2014 privind organizarea, funcţionarea şi componenţa Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă.
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă adoptă prezenta
HOTĂRÂRE:
Art. 1 - Hotărârea nr. 43 din 01.07.2021 a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă privind aprobarea listei ţărilor/teritoriilor de risc epidemiologic ridicat, criteriile pe baza cărora se stabilesc acestea, precum şi a regulilor de aplicare a măsurii carantinei asupra persoanelor care sosesc din acestea în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 658 din 2 iulie 2021, se modifică şi completează după cum urmează:
1. La articolul 3 alineatul (2) literele d) şi e) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
“d) copiii cu vârsta mai mică sau egală de 6 ani, fără a fi necesară prezentarea rezultatului negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2;
e) copiii cu vârsta mai mare de 6 ani şi mai mică de 16 ani, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul naţional (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii);”
2. La articolul 4, literele d) şi e) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
“d) copiii cu vârsta mai mică sau egală de 6 ani, fără a fi necesară prezentarea rezultatului negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2;
e) copiii cu vârsta mai mare de 6 ani şi mai mică de 16 ani, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul naţional (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii);”
3. La articolul 5 literele d) şi e) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
“d) copiii cu vârsta mai mică sau egală de 6 ani, fără a fi necesară prezentarea rezultatului negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2;
e) copiii cu vârsta mai mare de 6 ani şi mai mică de 16 ani, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul naţional (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii);”
4. La articolul 9 literele c) şi d) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
“c) copiii cu vârsta mai mică sau egală de 6 ani, fără a fi necesară prezentarea rezultatului negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2;
d) copiii cu vârsta mai mare de 6 ani şi mai mică de 16 ani, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul naţional (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii);”
5. După articolul 9 se introduce un nou articol, art. 91, cu următorul cuprins:
Art. 91 (1) Membrii delegaţiilor sportive care sosesc în România pentru participarea la competiţii sportive organizate pe teritoriul naţional, din ţări aflate în zona roşie de risc epidemiologic se exceptează de la măsura carantinei instituită conform prevederilor prezentei hotărâri, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu SARS-CoV-2 efectuat cu cel mult 72 de ore înainte de intrarea în ţară şi participă doar la activităţi în cadrul competiţiilor menţionate.
(2) Excepţia prevăzută la alin. (1) se aplică şi cetăţenilor străini sau apatrizi, definiţi potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care fac parte din delegaţiile sportive ce sosesc în România pentru participarea la competiţii sportive organizate pe teritoriul naţional, indiferent de zona de risc epidemiologic în care este încadrată ţara din care sosesc, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu SARS-CoV-2 efectuat cu cel mult 72 de ore înainte de intrarea în ţară şi participă doar la activităţi în cadrul competiţiilor menţionate.
Art. 2 - Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României Partea I şi se comunică tuturor componentelor Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, pentru punere în aplicare prin ordine şi acte administrative ale conducătorilor acestora.
Sursa: www.stirileprotv.ro