Uniunea Naţională a Judecătorilor din România şi Asociaţia Magistraţilor din România solicită liderilor politici, instituţiilor publice şi reprezentanţilor presei să se abţină de la declaraţii şi acţiuni care pun presiune asupra Curţii Constituţionale ori incurajează cetăţenii să o facă, în contextul în care Curtea este chemată să decidă atât cu privire la constituţionalitatea prevederilor din OUG 13/2017, cât şi cu privire la conflicte constituţionale între puterile statului. De asemenea, magistraţii cer Guvernului asigurări că va publica imediat în Monitorul Oficial motivarea deciziei CCR privind OUG de modificare a codurilor penale.
"Constatăm cu îngrijorare că începe să se repete scenariul de anul trecut, când Curtea Constituţională a României a fost presată public, insistent şi repetat, să dea anumite decizii cu privire la constituţionalitatea unor dispoziţii penale referitoare la executarea mandatelor de supraveghere tehnică şi la definirea infracţiunii de abuz in serviciu. Amintim tuturor că statul român «se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor – legislativă, executivă şi judecatorească – în cadrul democraţiei constituţionale», unde fiecare putere are un rol determinat, stabilit clar de Constituţie. Curtea Constituţională este «garantul supremaţiei Constituţiei», care este legea fundamentală şi temeiul statului de drept, asigurând, totodată, respectarea echilibrului între puteri", precizează UNJR într-un comunicat, amintind că "hotărârile Curţii Constituţionale sunt “general obiligatorii” şi trebuie respectate de toată lumea.
Magistraţii amintesc că în data de 31 ianuarie 2017, Guvernul a adoptat ordonanţa de urgenţ- nr. 13, Avocatul Poporului, Preşedintele României şi Consiliul Superior al Magistraturii au sesizat Curtea Constituţională a României, în baza competenţelor ce le aparţin, iar instanţa de contencios constitutional urmează acum să se pronunţe, proces care dovedeste că România a dobândit în cei 27 de ani de democraţie mecanisme de control reciproc şi că principiul esenţial al democraţiei de “checks and balances” între instituţii funcţionează.
"Prin urmare, orice fel de presiune făcută în acest moment asupra Curţii Constituţionale cu scopul de a-i influenţa decizia reprezintă, prin ea însăşi, o atingere adusă acestui principiu esenţial al democraţiei. Solicităm de aceea, din nou, tuturor instituţiilor, persoanelor publice şi cetăţenilor să dea dovadă de responsabilitate şi să se abţină de la acte şi declaraţii care ar putea fi interpretate ca presiuni asupra Curţii Constituţionale, făcute cu scopul de a o determina să pronunţe o anumită soluţie în cauza cu care este învestită", spun reprezentanţii UNJR.
Ei fac un apel public către Guvernul Grindeanu să ofere garanţii exprese că va asigura publicarea imediată în Monitorul Oficial a motivării deciziei CCR, indiferent de conţinutul acesteia.
Magistraţii solicită liderilor politici, instituţiilor şi presei să se abţină de la declaraţii şi acţiuni care pun presiune asupra Curţii Constituţionale
5 februarie 2017
- citeşte totul despre:
- judecatori,
- curtea constitutionala,
- romania,
- politicieni,
- presa,
- declaratii,
- presiune
(269 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Cazul muncitorilor din Sri Lanka aduşi la aeroport. Violeta Alexandru: Îmi ridică un semn de întrebare cum au plecat către Bucureşti
(25 mai 2020)
132 vizualizări
Premierul Cîţu anunţă că ordonanţa de urgenţă pentru compensarea preţurilor la energie şi gaze ar putea fi adoptată vineri
(30 septembrie 2021)
74 vizualizări
Cine e AUR, partidul-surpriză de la alegeri, venit direct din galeriile fotbalului românesc
(7 decembrie 2020)
274 vizualizări
Soluţii puţine pentru cei care au luat credite în franci elveţieni. Sfatul avocatului
(16 ianuarie 2015)
190 vizualizări
Guvernul va trimite o delegaţie în Italia, pentru a investiga cazurile de exploatare a românilor
(15 martie 2017)
388 vizualizări
Elevii pot merge la şcoală cu telefoanele mobile, potrivit statutului
(13 august 2016)
69 vizualizări
Gripa porcină, la graniţa României. Măsuri speciale la Suceava
(30 ianuarie 2016)
508 vizualizări
1.591 de cazuri noi de persoane infectate cu COVID-19, in Romania!
(5 octombrie 2020)
150 vizualizări
Autorităţile anunţă că au fost confirmate încă 31 de cazuri de coronavirus în România, în ultimele 24 de ore. În total, numărul persoanelor infectate a urcat la 308, dintre care 31 s-au vindecat.
(20 martie 2020)
96 vizualizări
Facultatea care oferă calea sigură de a pleca din ţară, luată cu asalt de absolvenţi
(16 iulie 2019)
54 vizualizări
Anunţul făcut acum de ANM. Cum va fi vremea de Crăciun şi de Revelion. Cum afectează anticiclonul România
(13 decembrie 2019)
49 vizualizări
Romsilva: Raportul Consiliului Concurenţei pe piaţa lemnului este eronat
(28 august 2015)
69 vizualizări
Meteorologii au emis un Cod Portocaliu şi unul Galben de furtuni şi ploi torenţiale, valabil până astăzi la ora 23, în aproape toată ţara.
(2 iulie 2021)
35 vizualizări
Eurovision 2020: Roxen va reprezenta România în acest an
(12 februarie 2020)
158 vizualizări
Guvernul vrea înapoi un teren administrat de Comitetul Olimpic
(18 decembrie 2013)
103 vizualizări
Părinţii care postează imagini cu propriii copii goi pe Internet riscă dosar penal
(2 iulie 2019)
266 vizualizări
Schimbări la vârful Armatei
(17 octombrie 2014)
146 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026


























