1 decembrie 1918 s-ar putea repeta. O dezvăluire a unui ziarist rusofil ar putea deveni ştirea anului. "Departamentul de Stat al SUA ar fi dat undă verde pentru Unirea Republicii Moldova cu România în 2018", susţine Dmitrii Ciubaşenko, un jurnalist rusofil din Republica Moldova, potrivit infoprut.ro.

El se referă la o analiză a Stratfor, potrivit căreia această ţară este una importantă din punct de vedere geopolitic, necontând faptul că este mică şi săracă. În viziunea jurnaliştului, intenţia Stratfor este de a releva că Rusia ar trebui să se destrame şi graniţa dintre România şi Republica Moldova să dispară. ”Washingtonul vede lumea foarte bine, iar în ansamblul lumii văzute de Washington nu e loc pentru o mică şi independentă Moldovă”, a scris Ciubaşenko pentru Omega. Acesta mai crede că americanii îi susţin pe ”unioniştii Vladimir Plahotniuc, Ion Sturza şi Maia Sandu” şi că „dacă în luna martie va fi ales preşedintele Republicii Moldova, conform planului „Unirea 2018”, actualul Parlament va fi ultimul din scurta istorie a Republicii Moldova”, spune B1TV.