România trebuie să plătească 45.900 de euro unui număr de 34 de foşti revoluţionari, conform unei decizii de marţi a Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO), pentru nerespectarea dreptului la un proces echitabil, informează Mediafax.
Petenţii au între 40 şi 90 de ani şi sunt din Bucureşti, majoritatea, precum şi Piteşti şi Domneşti (Argeş) şi Prunaru (Teleorman).
Ei au participat la manifestările împotriva regimului comunist care au avut loc între 21 şi 23 decembrie 1989, la Bucureşti şi în alte oraşe din ţară.
În 1990, Parchetul militar a deschis o anchetă privind reprimarea armată a manifestaţiilor de la Bucureşti, Timişoara, Oradea, Constanţa, Craiova, Bacău, Târgu-Mureş şi Cluj. Potrivit documentelor din dosar, toţi petenţii au fost audiaţi ca martori. În continuare, ei au depus plângeri penale, constituindu-se parte civilă, plângându-se de cele suferite în timpul reprimării manifestaţiilor.
În ceea ce priveşte reprimarea armată de la Timişoara, ancheta s-a încheiat cu o trimitere în judecată şi condamnarea mai multor înalţi reprezentanţi ai autorităţilor comuniste, însă în ceea ce priveşte evenimentele din celelalte oraşe, ancheta este încă în curs, notează CEDO.
Curtea a constatat în acest caz încălcarea articolului 6 - dreptul la un proces echitabil - din Convenţia europeană a drepturilor omului şi a hotărât ca statul român să plătească fiecărui petent suma de 1.350 de euro (în total 45.900 de euro), cu titlul de prejudiciu moral.
Decizia de marţi a Curţii urmează altora prin care foşti revoluţionari au fost despăgubiţi, pentru modul de desfăşurare a anchetei în "Dosarul Revoluţiei".
România trebuie să plătească aproape 50.000 de euro, unor foşti revoluţionari despăgubiţi de CEDO
5 noiembrie 2014
- citeşte totul despre:
- dreptul,
- dosarul,
- regimului,
- plangeri,
- hotarat,
- dreptului,
- continuare,
- targumures,
- reprimarea
(101 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Peste 87.000 de candidaţi la cea de-a doua sesiune a Bacalaureatului
(19 august 2013)
75 vizualizări
Şomajul tehnic va fi introdus şi la companiile şi regiile de stat
(9 aprilie 2020)
83 vizualizări
ANOFM: Peste 11.800 de posturi vacante, cele mai multe în Bucureşti
(12 decembrie 2014)
141 vizualizări
Cei trei marinari români răpiţi de pe o navă, în Togo, au fost eliberaţi
(10 aprilie 2019)
44 vizualizări
O nouă metodă de înşelăciune în pandemie: Sume URIAŞE cerute de escroci pentru presupuşii pacienţi-COVID
(10 noiembrie 2020)
131 vizualizări
Cursurile anului şcolar 2016-2017 încep luni, 12 septembrie
(21 iulie 2016)
204 vizualizări
Noile cărţi electronice de identitate vor fi gratuite. Ce informaţii nu vor mai apărea pe aceste buletine cu cip
(11 ianuarie 2023)
483 vizualizări
Nouă persoane, la spital în urma unei explozii produse într-un bloc din Bistriţa
(19 octombrie 2016)
47 vizualizări
Românii vor putea intra în Republica Moldova pe baza buletinelor
(17 iunie 2015)
136 vizualizări
Ecaterina Andronescu anunţă o nouă revoluţie în educaţie: Bacalaureatul profesional
(27 noiembrie 2018)
41 vizualizări
Cu cât scad tarifele RCA după plafonarea preţurilor
(6 aprilie 2022)
282 vizualizări
Asistentă medicala hărţuită de vecini pentru că lucrează la Boli Infecţioase !
(2 aprilie 2020)
189 vizualizări
La volan pe A1, cu copilul în braţe. Şoferul, deranjat că i s-a atras atenţia
(3 iunie 2021)
96 vizualizări
Ministerul Sănătăţii: Toate cele 13 persoane de la Gorj care au intrat în contact cu cetăţeanul italian diagnosticat cu coronavirus au fost testate şi au rezultate negative.
(26 februarie 2020)
172 vizualizări
Părinţii copiilor cu handicap, scutiţi de impozite
(1 octombrie 2015)
352 vizualizări
Al 4 lea deces al unei persoane infectate cu COVID-19 in Romania!
(23 martie 2020)
193 vizualizări
Cele mai slabe universităţi din România
(21 iulie 2013 - Cristina IANCU)
431 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026









.jpg)















