Peste 10 mii de români s-au plâns în primele şase luni ale anului Autorităţii de Reglementare în Energie de felul în care sunt trataţi de marii furnizori de gaze şi curent. Câte dintre plângerile lor au fost şi soluţionate, nu ştim. Şefii ANRE spun, însă, că în urma acestor sesizări au dat amenzi usturătoare.
Hidroelectrica, o companie deţinută de stat, care are acum cele mai bune preţuri la energie, are de achitat circa un milion de lei. Compania a fost sancţionată şi pentru că nu a fost în stare să le trimită românilor, care i-au devenit clienţi, facturi timp de luni bune. Amenzi au primit şi Enel, Eon, Electrica si CEZ, spune vicepreşedintele ANRE la Digi24.
Către piaţa de energie se uită şi Consiliul Concurenţei. Bogdan Chiriţoiu a dezvăluit, tot la Digi24, că există suspiciuni că unora dintre românii care vor să schimbe furnizorul li se pun beţe în roate. Dacă suspiciunile se vor adeveri, vor fi aplicate amenzi.
Zoltan Nagy-Bege, vicepreşedintele ANRE: În doar 6 luni în 2021 am depăşit 10.000 de plângeri. Sunt foarte multe plângeri. Avem peste o mie de sesizări la adresa Hidroelectrica. Unele au fost rezolvate. S-au dispus amenzi. Cred că este compania, la adresa căreia sunt cele mai multe plângeri din gestiunea noastră. Sunt dificultăţi pe care le întâmpină în primirea şi gestionarea avalanşei de cereri pentru că trebuie să recunoaştem că are de luni bune cele mai mici preţuri şi în comparatorul de pe site-ul ANRE. Am aplicat sute de amenzi în valoare de peste un milion de lei către Hidroelectrica. Ei chiar fac eforturi şi încearcă să se adapteze să gestioneze. Practic, toţi furnizorii mari, toţi furnizorii de ultimă instanţă, CEZ, Electrica, EOn, Enel, pentru nerespectarea termenelor de răspuns la solicitări de ofertă, pentru nerespectarea termenelor în care trebuie să semneze contractul. Şi la toţi, pentru aceste nereguli s-a aplicat o amendă de 400.000 lei, în mai multe rânduri deja.
Sursa: www.digi24.ro