Forţele de ordine vor asigura, în perioada următoare, paza în zona clubului Bamboo care a ars în totalitate sâmbătă dimineaţă, iar pompierii vor rămâne la faţa locului pentru prevenirea eventualelor incidente, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Monica Dajbog. Ea a spus că specialiştii au constatat colapsul clădirii şi au recomandat dezfectarea totală a acesteia.
Potrivit purtătorului de cuvânt, este interzis accesul oricăror persoane în zona afectată până la stingerea focarelor de incendiu şi asigurarea elementelor de construcţie a clădirii. De asemenea, forţele de ordine vor asigura paza zonei, la indicaţia procurorului de caz, iar pompierii vor rămâne în continuare la faţa locului în perioada următoare, pentru a preveni incidentele.
Monica Dajbog a adăugat că specialiştii de la Inspectoratul de Stat în Construcţii au făcut o evaluare a structurii de rezistenţă şi au constatat colapsul clădirii, recomandarea lor fiind cea de dezafectare totală.
„La nivelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti a fost deschis un dosar penal pentru cercetarea tuturor circumstanţelor care au dus la producerea incendiului. În paralel, specialiştii Inspectoratului de stat în Construcţii au făcut o evaluare a structurii de rezistenţă a clădirii, constatând colapsul acesteia. Recomandarea Inspectoratului este aceea de dezafectare totală”, a declarat Dajbog.
În urma incendiului din Clubul Bamboo la spitalele din Capitală au ajuns 44 de persoane, dintre care sâmbătă după-amiază mai sunt internate cinci.
Incendiul din Clubul Bamboo a fost anunţat la dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă la ora 03.32, iar primele echipaje de intervenţie au ajuns la faţa locului la ora 03.47, potrivit Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU).
La locul incendiului au fost mobilizate 29 de autospeciale de stingere a incendiilor, patru autospeciale de intervenţie la înălţime, 28 de echipaje SMURD de prim ajutor şi terapie intensivă mobilă, 26 de ambulanţe ale Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, un punct de comandă mobil, patru autospeciale pentru transport personal şi victime multiple, un echipaj de scafandri cu barcă, două spitale mobile, trei autospeciale de descarcerare.
În total, peste 260 de pompieri au intervenit, timp de peste şase ore, pentru stingerea incendiului violent, care a cuprins o suprafaţă de aproximativ 3.000 pătraţi, distrugând clubul în totalitate.
Primarul Sectorului 2, Mihai Mugur Toader, spune că nu există nicio autorizaţie emisă de către primărie pentru Clubul Bamboo, precizând că administratorii localului au depus dosar pentru emiterea autorizaţiei de funcţionare, dar acesta era incomplet şi a fost retras pentru completare.
El a precizat că clubul avea aviz pentru securitate la incendiu, iar pentru emiterea autorizaţiei termenul a fost prorogat până în iunie 2017.
MAI: Forţele de ordine vor asigura paza în zona clubului Bamboo în perioada următoare. Clădirea va fi dezafectată total
22 ianuarie 2017
(448 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Alex Bodi, fostul iubit al Biancăi Drăguşanu, ridicat din casă de mascaţi, acuzat că e şeful unei uriaşe reţele de proxenetism
(11 noiembrie 2020)
344 vizualizări
Cazul muncitorilor din Sri Lanka aduşi la aeroport. Violeta Alexandru: Îmi ridică un semn de întrebare cum au plecat către Bucureşti
(25 mai 2020)
132 vizualizări
Un medic din Capitală a fost luat pe sus cu jandarmii din Buzău, unde fugise după ce a fost diagnosticat cu coronavirus !
(12 aprilie 2020)
1055 vizualizări
Aproape 1.400 de locuri de muncă, oferite prin reţeaua Eures. Ce meserii sunt căutate în statele UE
(22 august 2015)
152 vizualizări
Jaf cu armă la un magazin de bijuterii !
(14 noiembrie 2020)
344 vizualizări
DLAF: Instanţele au aplicat nouă pedepse cu închisoarea între 2 ani şi 8 ani în urma investigaţiilor antifraudă
(25 septembrie 2016)
372 vizualizări
Primarul oraşului Călăraşi, infectat cu COVID-19, a murit la spital
(12 octombrie 2020)
296 vizualizări
Radarele din toate Uniunea Europeană, inclusiv din Prahova, în acţiune!
(3 aprilie 2019)
74 vizualizări
Studenta criminală de la medicină, eliberată condiţionat după 13 ani - În 2009 a şocat România după ce a tranşat un bărbat rom în camera de cămin
(17 februarie 2023)
128 vizualizări
Urşii dau iama în comunele de lângă Bucureşti
(11 noiembrie 2017)
206 vizualizări
Medicul Virgil Musta, din spitalul timişorean în care au fost vindecaţi de coronavirus cei mai mulţi pacienţi, dă 13 sfaturi esenţiale în lupta cu coronavirusul
(1 aprilie 2020)
761 vizualizări
Donatorii de sânge ar putea primi tichete de masă de 150 de lei
(9 august 2017)
618 vizualizări
Noua listă a statelor cu risc epidemiologic ridicat. Ungaria, Cehia şi Danemarca au trecut în „zona roşie”
(5 noiembrie 2021)
37 vizualizări
Un elev de la Şcoala de Poliţie Câmpina a prins pe stradă un infractor care înşelase un bătrân prin metoda Accidentul
(28 mai 2018)
1176 vizualizări
Percheziţii şi 13 persoane duse la audieri: clubul din România e suspectat că şi-a vaccinat fictiv 10 fotbalişti!
(2 septembrie 2021)
38 vizualizări
Guvernul a decis introducerea taxei pe ambalaje, în magazine. Garanţie de 50 bani impusă la plată pentru fiecare sticlă, doză şi PET, dar cu excepţii. Cum pot fi recuperaţi banii
(5 octombrie 2021)
46 vizualizări
Studenţii vor călători gratuit cu trenul începând de miercuri
(31 ianuarie 2017)
452 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026


























