Traficul pe DN 1 era îngreunat, miercuri seară, în zona staţiunilor de pe Valea Prahovei, pe sensul de urcare către munte, aglomeraţia datorându-se faptului că mii de turişti se îndreptau către staţiuni pentru a petrece Revelionul, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Prahova, circulaţia pe DN 1 era îngreunată pe o distanţă de câţiva kilometri pe sensul de urcare către munte, în zona staţiunilor Sinaia şi Buşteni.

Astfel, pe acest tronson, maşinile circulă bară la bară, cu o viteză de 5-10 kilometri pe oră.

Cele mai multe dintre staţiuni sunt ocupate în proporţie de sută la sută, în unele cazuri rezervările fiind făcute cu câteva luni înaintea Revelionului.

Este de aşteptat ca şi astăzi se fie aglomeraţie.