Meteorologii anunţă un nou Cod Portocaliu de ploi în aproape toată ţara, valabil până la ora 23:00.
În zonele montane, precum şi local în Muntenia, Dobrogea, Transilvania, Maramureş şi în sudul Moldovei, vor fi perioade cu averse torenţiale şi se vor acumula cantităţi de apă de peste 40 l/mp şi pe arii restrânse 50…80 l/mp. Vor fi şi intensificări ale vântului, vijelii, descărcări electrice şi grindină.
Până la noapte la ora 02, este în vigoare şi un Cod Galben. Astfel, în cea mai mare parte a ţării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torenţiale, grindină şi vijelii. Cantităţile de apă vor depăşi 20-25 l/mp şi pe arii restrânse 40-50 l/mp.
Sursa: www.biziday.ro