La o lună după ce Curtea Supremă din România a decis să fie extrădat, hackerul Guccifer a apărut pentru prima oară în faţa instanţei din SUA, informează B1 TV. Pe numele său adevărat Marcel Lazăr Lehel, românul a devenit celebru în întreaga lume, după ce a spart conturile mai multor personalităţi americane, printre care foştii secretari de stat americani Colin Powell şi Hillary Clinton.

Hackerul în vârstă de 44 de ani are de înfruntat nouă capete de acuzare, anunţă Departamentul de Justiţie din SUA. Trei dintre acestea privesc accesul neautorizat la computere protejate. În rechizioriu mai există şi trei acuzaţii de fraudă electronică şi câte una de furt de identitate în formă agravată, hărţuire prin mijloace informatice şi obstrucţionare a justiţiei. Pentru fapele sale, Guccifer riscă 50 de ani de închisoare, notează sursa.

Guccifer a fost adus în faţa instanţei din oraşul Alexandria, statul Virginia, după ce în urmă cu o lună Curtea Supremă din România a decis să admită cererea de extrădare a autorităţilor din Statele Unite ale Americii.

Hackerul român a intrat în vizorul autorităţilor americane după ce a spart conturile de e-mail a numeroase personalităţi americane şi le-a făcut publice corespondenţele. Printre aceştia se numără şi membri ai familei Bush şi Rockefeller, dar şi fostul secretar de Stat Colin Powell. În ceea ce-l priveşte pe Powell, hackerul a distribuit emailuri schimbate între acesta şi europarlamentarul român Corina Creţu.

Şi candidatul democrat aflat în fruntea cursei pentru nominalizarea la preşedinţia SUA, Hillary Clinton, a fost victima hackerului. În 2013, site-urile de ştiri au publicat emailuri trimise lui Hillary Clinton de către fostul său consilier, Sidney Blumenthal. Tot în 2013, Guccifer a postat lucrări artistice ale fostului preşedinte al SUA, George W. Bush, inclusiv autoportrete în cada de baie.

În vara anului 2014, Tribunalul Bucureşti l-a condamnat pe hackerul Marcel Lazăr Lehel la şapte ani de închisoare cu executare, pentru că a spart conturile de e-mail ale directorului SRI George Maior, ale europarlamentarului Corina Creţu şi ale unor vedete.

Ulterior, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a desfiinţat sentinţa şi a admis cererea de extrădare a autorităţilor din Statele Unite ale Americii, pentru a fi judecat acolo. Predarea este însă una temporară, pentru o perioadă de cel mult 18 luni.