Ministerul Transporturilor a prezentat proiectul pentru autostrada Comarnic Braşov. În condiţiile în care autostrada va avea o lungime 53 de kilometri, costul total pentru construcţie, operare şi întreţinere pe perioada concesiunii este cuprins între 51,5 milioane euro pe kilometru, în varianta fără credite, şi 159,5 milioane euro pe kilometru, scrie Mediafax. Costul total de construcţie al autostrăzii, în baza ofertei câştigătoare a asocierii Vinci - Strabag - Aktor, este de 1,82 miliarde euro fără TVA. Construcţia propriu-zisă este estimată la 1,66 miliarde euro, la care se adaugă cheltuieli pentru servicii de inginerie şi proiectare de 109,7 milioane euro şi alte costuri (asigurări, inginer independent) evaluate la 54,8 milioane euro.
Pe autostradă va fi implementat un sistem de taxare "semi-închis", care va prevedea bariere pe întreg carosabilul la cele două capete, în zona Comarnic şi Râşnov, precum şi cabine de taxare la Sinaia - Buşteni şi Predeal. Tariful de concesiune va fi perceput după ce autostrada va fi operaţională.
"Tariful de concesiune ce va fi plătit de un autoturism pentru întreaga lungime a autostrăzii este preconizat a fi de 7 lei cu TVA inclus, supus indexării. Nivelul tarifului perceput este stabilit în funcţie de distanţa parcursă de vehicul. Pentru un vehicul din categoria 2 (vehicul a cărui înălţime deasupra primei osii frontale este mai mare de 130 cm) se va plăti în funcţie de numărul de osii cu care este prevăzut vehiculul, de exemplu un astfel de vehicul cu 2 osii plăteşte de două ori valoarea plătită de un autoturism şi până la de 3 ori pentru un astfel de vehicul cu 5 sau mai multe osii", se arată în document.
Premierul a cerut marţi ministrului Transporturilor ca, până pe 15 februarie, să fie decisă semnarea contractului de construcţie în concesiune a autostrăzii sau rezilierea procedurii, arătând că nu se mai poate aştepta.
Autostrada este împărţită în cinci secţiuni: Comarnic Sud - Comarnic Nord (3,4 km), Comarnic Nord - nod rutier Buşteni (16,3 km), nodul rutier Buşteni până la nodul rutier Predeal (12,8 km), nodul rutier Predeal până la nodul rutier Râşnov (15,2 km) şi nodul rutier Râşnov până la Cristian (5,4 km).
Digi 24