Oficial, 2013 a fost anul cu cele mai puţine naşteri de când există România ca stat modern, iar 2014 nu se anunţă mai darnic. Aşa că anul ce tocmai a început este văzut de sociologi ca fiind al 22-lea an consecutiv de declin demografic. Practic, România pierde câte un locuitor la fiecare două minute şi 15 secunde, iar în acest ritm vom ajunge ca până în 2030 să fim mai puţini de 16 milioane de locuitori.

Singura veste bună pe care ne-o dau sociologii este că în acest an speranţa de viaţă va creşte cu trei-patru luni faţă de 2013. Însă nu creşte şi calitatea ei şi nici numărul copiilor nou născuţi.

Dacă acest ritm se va menţine pe termen lung, atunci în 15 ani, populaţia României va fi agală cu cea din 1946, adică nu va depăşi 16 milioane, câţi eram după două războaie care au secerat Europa.

Datele statistice arată că în acest an, în luna iulie, România va avea 19.450.000 de locuitori adică vom fi cu un sfert de milion mai puţini decât anul trecut. Practic, România anului 2014 va avea acelaşi număr de locuitori ca acum 45 de ani.

Din datele furnizate de Institutul Naţional de Statistică reiese că în 2014 va fi o înmormântare la fiecare două minute, o nuntă la fiecare 4 minute şi 15 secunde şi un divorţ la fiecare 15 minute şi 45 de secunde.

Astfel, sociologii estimează că anul 2014 va doborî recordul negativ al natalităţii. Numărul naşterilor va coborî, spun ei, pentru al patrulea an consecutiv, sub pragul de 200.000.

Mai mult, din trei gravide care vor trece pragul maternităţii, două vor naşte şi una va avorta, astfel încât conform statisticii din România, va fi o naştere la fiecare 2 minute şi 40 de secunde şi un avort la fiecare 5 minute şi 15 secunde.

Este totuşi şi o veste bună: mortalitatea intantilă îşi va continua trendul descendent şi în 2014 când ar trebui să atingă minimul istoric din ultimul sfert de secol.