Oraşul braşovean Râşnov este cea mai ieftină destinaţie din lume, potrivit datelor motorului de căutare de hoteluri trivago.ro, care a luat în considerare peste 6.028 de destinaţii populare.
 
În România, figurează ca cea mai ieftină destinaţie încă din mai 2013, cu o singură excepţie, în luna iulie 2013 când Vatra Dornei a înregistrat cele mai mici preţuri de cazare.
Cele mai ieftine destinaţii din România sunt apoi Curtea de Argeş, Sighetu Marmaţiei, Suceava, Câmpulung Moldovenesc, ce sunt urmate de Râmnicu Vâlcea (174 lei), Sovata (178 lei) şi Băile Herculane (196 lei).
 
Cele mai scumpe destinaţii din România din luna mai 2014 sunt Poiana Braşov, Mamaia, Sibiu, Bucureşti şi Baia Mare. Acestea sunt urmate de Galaţi (316 lei), Braşov (312 lei) şi Ploieşti (312 lei). În comparaţie cu luna mai 2013 preţurile de cazare înregistrează în această lună creşteri considerabile de până la +44% în Baia Mare, respectiv +36% în Poiana Braşov.
Poiana Braşov îşi menţine statutul de cea mai scumpă destinaţie din România încă de la începutul anului 2014.
 
Cum se calculează
 
Trivago compară preţurile pentru mai mult de 700.000 de hoteluri de la peste 200 de site-uri de rezervări din întreaga lume.
Indicele preţurilor hoteliere www.trivago.ro arată preţul mediu pe noapte al unei camere duble standard, pentru cele mai populare destinaţii din Europa de pe trivago. Pentru realizarea acestor statistici sunt folosite peste două milioane de căutări de hoteluri pe zi la nivel mondial, generate de toate cele 45 de platforme internaţionale de pe trivago. Utilizând datele stocate la sfârşit de lună, se preconizează evoluţia preţurilor de cazare pentru luna următoare. Ofertele de preţ se bazează pe statisticile obţinute de la sute de agenţii de turism online şi website-uri de rezervări hoteliere conectate la nivel global pe motorul de căutare de hoteluri trivago. Compania trivago a fost fondată în 2005 în Düsseldorf, Germania, şi în prezent  acţionează pe 45 de platforme internaţionale în 28 de limbi.
 
Sursa: http://www.bzb.ro