Restricţiile în Panama sunt stricte; bărbaţii pot ieşi din casă într-o zi, iar femeile în următoarea. Regula a fost folosită de unii ca o scuză pentru a-i hărţui pe membrii comunităţii trans.
 
Monica este o bucătăreasă excelentă. Ca mulţi alţi oameni, în timpul izolării, ea şi-a omorât timpul gătind reţete elaborate. Dar într-o zi de miercuri şi-a dat seama că nu are chiar toate ingredientele pentru un pui marinat, aşa că a părăsit locuinţa pe care o împarte cu familia, situată în apropierea aeroportului din oraşul Panama, pentru a merge la magazinul de pe colţ, relatează BBC NEWS.
 
Pe drum, a trecut pe lângă câteva femei. Străzile erau mult mai libere decât de obicei, întrucât guvernul tocmai introdusese noua măsură potrivit căreia femeile pot ieşi din casă pentru cumpărături în zilele de luni, miercuri şi vineri, iar bărbaţii – marţi, joi şi sâmbătă. Duminică toată lumea stă în casă.
 
Citeşte şi: Ţara cu cele mai dure restricţii. Poliţia percheziţionează oameni pe stradă să vadă dacă au alcool şi ţigări
 
Monica a intrat în magazinul condus de o familie de chinezi cu care se ştie de ani de zile şi cu care avea o relaţie aproape de prietenie. Însă acum totul s-a schimbat. Proprietarul s-a apropiat de ea în tăcere, dar de pe faţa lui lipsea zâmbetul cu care îşi întâmpină clienţii.
 
„Nu te putem servi, Monica”, i-a spus el. „Poliţia a spus că putem servi doar femeile astăzi. Fără maricon”.
 
Termenul transfobic a făcut-o pe Monica să se cutremure, dar, în acelaşi timp, nu a fost o surpriză completă. Poliţia din cartierul ei o avusese drept ţintă şi înainte de pandemie, pentru că este o femeie transsexuală.
 
Monica a început să meargă la şcoală îmbrăcată ca o fată de la vârsta de 12 ani. Nu s-a simţit niciodată ca un băiat, iar acum s-a decis să fie deschisă cu privire la identitatea ei. Avea 14 ani când tatăl ei a murit pe neaşteptate, iar familia şi-a pierdut singura sursă de venit. Monica a simţit că trebuie să sprijine familia. Auzise că în Panama City există cerere pentru lucrătorii sexuali transgender şi că se făceau bani buni din asta. Încă un copil, Monica a decis că trebuie să-şi ajute familia.
 
La magazinul din colţ, proprietarul i-a explicat Monicăi că nu era dorinţa lui de a o alunga, iar solicitarea venise direct de la poliţie.
 
Prostituţia este legală în Panama, dar asta nu înseamnă că vine fără un stigmat, iar Monica spune că poliţia din cartier a bătut-o şi hărţuit-o ani de zile.
 
De când a început pandemia, Monica nu mai poate lucra, iar banii sunt tot mai puţini. Împarte locuinţa cu opt membri ai familiei.
 
Ajunsă acasă după vizita umilitoare la magazin, Monica a primit un mesaj de pe proprietar. I-a spus că se simte rău că a trimis-o acasă, dar că va trimite prin cineva lucrurile de care avea nevoie.
 
Monica a fost uşurată, dar şi-a dat seama că era în faţa unei provocări, iar ea trebuia să găsească o cale pentru a avea grijă de familie. Aşa că a luat o decizie: să iasă din casă a doua zi – în ziua bărbaţilor, ziua sexului ei biologic. Dar de data aceasta experienţa ei a fost şi mai neplăcută.
 
A decis să meargă la un supermarket mai mare şi să facă aprovizionarea pentru câteva săptămâni. Monica s-a aşezat la coada bărbaţilor pentru a intra în magazin şi a observat că mulţi se uitau la ea zâmbind.
 
Înaintea expirării celor două ore – atât cât este permis ca o persoană să se afle în afara locuinţei – şase poliţişti s-au apropiat de Monica şi au scos-o din rând.
 
„Mi-au spus că sunt în afara timpului meu pentru magazin. Au început să-mi facă un control corporal, iar unul dintre ei mi-a strâns sânii şi mi-a spus râzând: Nu eşti femeie şi a spus o glumă transfobică pe care nu pot să o reproduc”, povesteşte Monica.
 
Spune că toată lumea şi-a văzut mai departe de treabă şi nimeni nu a făcut nimic. Nu s-a simţiti niciodată mai singură.
 
„Ceea ce s-a întâmplat cu Monica nu este un caz izolat. Comunitatea trans din Panama este condamnată” spune Cristian González Cabrera, de la Human Rights Watch.
 
Asociaţia Panamaneză a Persoanelor Trans spune că, de când au început zilele cu restricţii de gen, peste 40 de persoane au spus că au fost hărţuite atunci când s-au dus la magazin sau la farmacie.
 
Aceeaşi restricţie a fost în vigoare şi în Bogota, Columbia, dar autorităţile au decis să renune la ea după numeroase sesizări venite din partea membrilor comunităţii LGBT.