UPDATE: Presa locală transmite că bilanţul victimelor a urcat la 52 de persoane decedate, iar la acest moment în mină nu se mai află nicio persoană în viaţă.

 

Iniţial, 11 persoane au fost declarate decedate după ce praful de cărbune dintr-un puţ de ventilaţie s-a aprins şi a provocat o explozie, iar mina a fost cuprinsă de fum. Printre persoanele decedate confirmate de oficiali se numără şi trei salvatori, dar presa din Rusia relatează că numărul este mai mare.

 

Aproximativ 285 de persoane se aflau în mină la momentul exploziei, dintre care majoritatea au reuşit să iasă la suprafaţă. 49 de persoane au fost transportate ulterior la spital.

 

Ştirea iniţială:

 

La momentul incidentului, în interiorul minei de cărbune Listvyazhnaya, în regiunea Kemerovo, se aflau câteva sute de persoane. Potrivit presei locale, praful de cărbune dintr-un puţ de ventilaţie s-a aprins si a provocat o explozie.

 

Ministerul pentru situaţii de urgenţă a declarat că 45 de persoane au fost rănite şi 237 au fost evacuate în siguranţă, după ce un fum gros s-a răspândit în mină joi dimineaţa. Pe baza unor informaţii preliminare “un număr de muncitori au suferit otrăvire cu fum”, au relatat salvatorii, potrivit presei locale.

 

Guvernatorul local, Serghei Tsivilev, a declarat că 49 de persoane sunt prinse în subteran, cu care salvatorii nu au reuşit să stabilească o cale de comunicare.

 

Mina Liztvyazhnaya a fost înfiinţată în 1956 şi este deţinută de compania SDS-Ugol. În această mină, în 2004, 13 oameni au murit după o explozie de metan, iar potrivit presei ruse, o altă explozie din 1981 a ucis cinci persoane.

 

Accidentele miniere sunt destul de frecvente în Rusia, ca urmare a standardelor de siguranţă slabe, a lipsei de supraveghere a condiţiilor de muncă sau a echipamentelor vechi din perioada sovietică.

 

 

 

Sursa: www.biziday.ro