Statele membre UE au ajuns astăzi la un acord privind actualizarea regulilor de călătorie pentru a facilita libera circulaţie în interiorul spaţiului comunitar în timpul pandemiei de Covid, propunere care a fost făcută de Comisia Europeană în noiembrie anul trecut.

 

Potrivit comunicatului instituţiei, cele mai importante reglementări vizează eliminarea, în principiu, a restricţiilor suplimentare pentru persoanele care deţin un certificat digital Covid şi stabilirea de comun acord a perioadei de valabilitate a certificatului la 270 zile (nouă luni) de la finalizarea schemei iniţiale de vaccinare.

 

“De la începutul pandemiei, am propus soluţii pentru a proteja şi a facilita circulaţia sigură şi liberă în contextul măsurilor de sănătate impuse de aceasta. Claritatea şi predictibilitatea pentru cetăţenii noştri sunt cheia succesului călătoriilor sigure, prin certificatul nostru digital COVID bine stabilit şi de mare succes”, a declarat comisarul european pentru Sănătate, Stella Kyriakides.

 

Conform acesteia, peste 1,2 miliarde de certificate au fost emise până acum în UE, făcând din acest instrument “o adevărată poveste de succes europeană care s-a globalizat”.

 

“Fiecare stat membru decide în funcţie de circumstanţele cu care se confruntă. Dar Omicron s-a răspândit până acum în toată Europa şi este timpul să analizăm întreruperea măsurilor suplimentare de călătorie pe care un număr de state membre le-au introdus în ultimele săptămâni, care fac călătoriile mai greoaie şi mai puţin previzibile în UE”, a adăugat comisarul pentru Justiţie, Didier Reynders.

 

 

 

 

 

Sursa: www.biziday.ro