Marea Britanie anunţă primul deces al unui pacient infectat cu varianta Omicron. Această tulpină se răspândeşte cu o viteză fenomenală şi deja reprezintă 40% dintre infectările din Londra.

 

Foarte îngrijorate, autorităţile britanice au decis să accelereze administrarea celei de-a treia doze de vaccin anti-COVID, care oferă protecţie semnificativă în faţa formelor severe ale bolii.

 

Experţii se aşteaptă ca tulpina Omicron să devină în curând dominantă pe tot globul.

 

Boris Johnson: ”Nimeni să nu se îndoiască de faptul că un val tsunami de infectări cu Omicron stă să se prăvălească peste noi! Şi s-a dovedit că doar 2 doze de vaccin nu ne asigură protecţia necesară”.

 

Experţii dau asigurări că doza a treia de vaccin protejează de formele grave de COVID. Tulpina Omicron, care pare să circule în Regat încă din octombrie, cu mult înainte să fie identificată oficial în laboratorul din Durban, a pus în alertă autorităţile britanice.

 

Săptămână trecută, Guvernul Johnson a anunţat revenirea la telemuncă şi introducerea certificatului sanitar. Responsabilii nu exclud nici măsuri mai dure, cum ar fi o carantină de sărbători.

 

Sajid Javid, ministrul Sănătăţii: ”Ce ştim până acum este că Omicron se răspândeşte într-un ritm fenomenal, nemaivăzut. Numărul de infectări se dublează la fiecare 2-3 zile”.

 

”O fi mai blândă decât Delta, dar este mai contagioasă. În ritmul actual, vom avea un milion de cazuri până la sfârşitul lunii. Chiar dacă varianta Omicron e mai puţin virulentă, un mic procent de cazuri severe dintr-un număr atât de mare de infectări tot înseamnă un număr enorm de spitalizări”.

 

”Acum avem în jur de 10 pacienţi cu Omicron spitalizaţi”.

 

Boris Johnson: ”Din păcate, tocmai a fost confirmată moartea unui pacient care era infectat cu Omicron”.

 

Din acest motiv, guvernul britanic a extins administrarea dozei booster pentru toţi adulţii, începând de miercuri, cu o lună mai devreme decât era plănuit.

 

Boris Johnson: ”Să ne facem doza booster chiar acum. Pentru binele nostru, al prietenilor şi al familiilor noastre! De dragul locurilor de muncă şi al surselor de trai ale tuturor! Faceţi-vă doza a treia ca să protejaţi sistemul sanitar, libertăţile şi stilul nostru de viaţă! Vaccinaţi-vă acum!”.

 

Englezii par să fi luat în serios apelul premierului Johnson şi, de luni dimineaţă, sunt cozi în faţa centrelor de vaccinare.

 

Rata de infectare creşte şi în Israel

 

Rata de infectare a început să crească şi în Israel, după aproape 3 luni de declin continuu. Ţara are doar câteva zeci de cazuri confirmate cu tulpina Omicron, dar Guvernul Bennett a decis să sisteze complet călătoriile spre şi dinspre trei ţări europene.

 

Dr. Sharon Alroy-Preis, şeful serviciilor publice de sănătate: ”Trecem pe lista ”ţărilor roşii” Marea Britanie, Danemarca şi Belgia, ţări în care răspândirea acestei variante în comunitate este masivă”.

 

Dr. Ashish Jha, decan Universitatea Brown: ”Tulpina Omicron o să se răspândească precum focul în SUA şi trebuie să fim pregătiţi pentru asta”.

 

Tulpina Omicron a fost deja confirmată oficial în 29 de state americane, iar experţii avertizează că va deveni în scurt timp predominantă.

 

 

 

Sursa: www.stirileprotv.ro