Austria va impune o perioadă de carantină obligatorie de 10 zile tuturor persoanelor care doresc să intre în ţară, cu posibilitate de efectuare a unui test coronavirus după 5 zile şi ieşire mai devreme din izolare dacă rezultatul acestui test este negativ.

 

Decizia a fost anunţată în această seară de cancelarul Sebastian Kurz şi are scopul de a limita numărul turiştilor dornici să vină la schi în Austria. Restricţia este valabilă din 7 decembrie, pentru 30 de zile, şi va fi aplicată în cazul statelor cu o rată de infectare de peste 100 noi cazuri la 100.000 de locuitori în ultimele 14 zile, categorie în care se încadrează majoritatea ţărilor europene.

 

Restaurantele şi hotelurile vor rămâne închise până în prima săptămână a lunii ianuarie.

 

Este pentru prima dată când Austria introduce carantina pentru toate persoanele, indiferent de ţară şi dacă au sau nu un test negativ COVID-19. Până la acest moment, carantina a fost impusă în Austria doar persoanelor din afara UE, pentru cele din interiorul Uniunii fiind acceptată prezentarea unui test negativ ca unică condiţie pentru intrare.

 

 

 

 

Sursa: www.profit.ro