„Te doare capul? Te-o fi deocheat cineva!, „Nu te mai laud, că te deochi!, „Spune-mi o rugăciune de deochi, că mă simt rău!. Aşa-i că ai auzit cel puţin o dată în viaţă una dintre aceste replici? Şi bunica ta îţi atingea fruntea şi spunea, în şoaptă, nişte cuvinte pe care nu le-ai înţeles niciodată şi, ca printr-o minune, te simţeai mai bine? Superstiţie, efect placebo sau fapt cât se poate de real, deochiul este treabă serioasă, ne lămuresc şi oamenii de ştiinţă!
O superstiţie străveche spune că „o singură privire pizmaşă sau, dimpotrivă, admirativă poate arunca blestemul deochiului, iar persoanele care deoache sunt oamenii cu ochi albaştri, femeile bătrâne sau cele care nu au copii, pe motiv că acestea din urmă sunt invidioase pe tinereţea şi fericirea altora. În timp ce unii au impresia că deochiul este o superstiţie sau un efect placebo, oamenii de ştiinţă au stabilit că ochii emit o energie electromagnetică atât de puternică, încât perturbă câmpul energetic al persoanei vizate şi lasă efecte în plan fizic. Durere foarte puternică de cap, stare de moleşeală inexplicabilă, privire înceţoşată, mâini moi, stare de vomă şi chiar incapacitatea de a te ţine pe picioare – acestea ar fi unele dintre cele mai întâlnite simptome pe care le acuză cei care se consideră deocheaţi.
Muzeograful Carmina Maior consideră că „este posibil ca unii oameni, cu sau fără voie, să transmită un flux bioenergetic şi să deranjeze aura celuilalt, deşi persoana care face lucrul acesta stăpâneşte sau nu această capacitate. Etimologic, deochi înseamnă că, din cauza privirii, poţi să-l deranjezi pe celălalt.
În studiul „The Electrophysiological Basis of Evil Eye Belief, cunoscutul psihiatru american Colin A. Ross scrie că deochiul nu este altceva decât un flux electromagnetic de care unele persoane se pot folosi pentru a face rău. El chiar a reuşit să capteze şi să măsoare această
Deochiul, o superstiţie explicată ştiinţificenergie într-un experiment, cu ajutorul unor instrumente speciale, concluzia fiind că ochii emit unde electromagnetice cu o frecvenţă care variază între 1 şi 40 de hertzi. Deochiul nu este nicidecum o superstiţie, ci ştiinţă pură, spune psihiatrul american.
Deochiul este, pe scurt, o energie negativă ataşată la biocâmpul uman şi poate fi atât de puternică, încât este comparabilă cu un virus sau o lipitoare care suge forţa vieţii. Aceste efecte negative se manifestă atât asupra stării fizice, cât şi asupra stării psihice a persoanei. Există cazuri în care, chiar şi după o scurtă întâlnire cu o anumită persoană, simţim scăderea bruscă a forţelor, schimbări în starea de spirit.
Deochiul sau ochiul rău (ayin hara) este menţionat şi în Vechiul şi Noul Testament: „Nu mânca pâinea celui ce se uită cu ochi răi şi nu pofti bucatele lui. (Pildele lui Solomon, 23:6) ; „Căci dinăuntru, din inima omului, ies cugetele cele rele, desfrânările, hoţiile, uciderile; adulterul, lăcomiile, vicleniile, înşelăciunea, neruşinarea, ochiul pizmaş, hula, trufia, uşurătatea – toate aceste rele ies dinăuntru şi spurcă pe om. (Marcu 7:21-23).
Religia creştină consideră deochiul drept un act malefic, astfel că, în Evanghelia după Marcu, primim un avertisment: „Să ne ferim de ochiul pizmaş. Totodată, în pildele lui Solomon apare următoarea menţiune: „Nu mânca pâinea celui ce se uită cu ochi răi şi nu pofti bucatele lui.
DEOCHIUL TRECE GRANIŢA FOLCLORULUI ROMÂNESC
„Dintre toate credinţele noastre străvechi privitoare la cauzele bolilor, aceea pe care o găsim nu numai la toate popoarele din Europa, ci şi la întreaga omenire de pe faţa Pământului e credinţa de deochi. Pe când celelalte credinţe şi surperstiţii sunt împărtăşite numai de masele inculte şi de populaţiile sălbatice sau semicivilizate, cele privitoare la deochi au prins rădăcini adânci până şi în sufletul acelora pe care cultura ar fi trebuit să-i facă mai sceptici, şi nu atât de lesne încrezători ca poporul de rând. Aceasta se explică prin faptul că efectele aşa-numitului ‹‹deochi›› s-au arătat, în unele cazuri, aşa de uimitoare, încât i-au pus pe gânduri şi pe cei mai luminaţi, zdruncinându- le neîncrederea şi scepticismul, scrie Ion-Aurel Candrea în volumul „Folclorul medical român comparat.
Grecii şi turcii, deopotrivă tineri şi bătrâni, fie că sunt de la ţară sau de la oraş, cred foarte mult în deochi şi se tem de persoanele cu ochi albaştri sau verzi, pe când italienii şi spaniolii cred că numai oamenii foarte răi pot deochea.
În Italia există chiar o expresie pentru privirea care deoache, şi anume – „jettatura, de la „aruncare, pentru că ei cred că deochiul este o privire nocivă, aruncată, uneori fără intenţia de a face rău, asemeni unor proiecţii sau radiaţii dăunătoare. Pe de altă parte, italienii numesc „mal occhio deochiul provocat de laude şi admiraţie.
DACĂ EXISTĂ DEOCHIUL, CUM NE APĂRĂM DE EL
Prin gesturi protectoare: în Italia, sunt foarte populare gesturile „mano cornuto sau „mano fico (un semn al mâinii, cu degetul mare trecut printre arătător şi mijlociu). Într-o situaţie periculoasă, energia de care corpul tău are nevoie pentru a trece în postură defensivă poate fi câştigată ţinând braţele încrucişate pe piept, piciorul peste celălalt picior.
Totodată, dacă simţi că în prezenţa unor anumite persoane ai stări negative, încearcă să nu priveşti în ochi acele persoane, stai cât mai departe de ele şi nu te întoarce cu spatele la ele. De asemenea, strângeţi mâna într-un pumn şi apoi întindeţi palma brusc către sol. Se spune că una dintre cele mai sigure metode să te aperi de deochi este să-ţi imaginezi că te îmbraci într-un glob de oglindă, însă cu oglinda în afară. Semnificaţia acestei protecţii este aceea că deochiul se va întoarce la cel care a deocheat chiar cu putere dublă.
Unii specialişti mai vorbesc despre o altă metodă eficientă de protecţie: cel deocheat trebuie să-şi imagineze că prinde soarele în mână şi şi-l aşază pe plexul solar, acea zonă din centrul corpului, numită şi „creier emoţional.
Protecţii verbale: populara expresie „să nu-i fie de deochi, atunci când facem un compliment cuiva sau ne mirăm de reuşitele unei persoane.
Purtarea unor obiecte protectoare, cu rol apotropaic, adică de îndepărtare a răului: o cruciuliţă, o aţă roşie la încheietura mâinii, unele pietre speciale, precum turmalina sau sodalitul. În Orientul Mijlociu, cel mai popular obiect este acel ochi albastru, pe fond alb, din sticlă, purtat la mână, la gât, imprimat pe haine, aşezat la intrarea în casă, la gâtul animalelor, vopsit pe maşini şi chiar pe avioane. Tot în această zonă, foarte respectată este şi „hamsa, o amuletă care reprezintă o mână cu cinci degete, numită de musulmani Mâna Fatimei, iar de evrei, Mâna lui Miriam. În Italia, bărbaţii poartă o amuletă specială, numită „cornicello, un mic pandantiv în formă de corn, care era confecţionat, în mod tradiţional, din coral roşu.
Rugăciuni şi descântece: în Grecia, de pildă, se apelează la o rugăciune secretă, pe care fiecare o învaţă în familie, de la părintele de sex opus, pentru a salva pe cineva de deochi. O metodă sigură este rugăciunea „Tatăl nostru, spusă de trei ori în gând, cu mâna pe capul persoanei afectate, spun practicile creştin-ortodoxe.
Sursa: www.viva.ro
