Spencer Elden a fost fotografiat în 1991, când avea doar patru luni, pentru a fi pe coperta faimosului album Nirvana, “Nevermind”.
Elden a dat în judecată formaţia rock pentru pornografie infantilă şi susţine că părinţii săi nu au semnat niciodată un acord prin care şi-au dat consimţământul că Nirvana poate folosi fotografia drept copertă a albumului. Acesta mai susţine că nu a fost niciodată plătit. Cu toate acestea, The Guardian precizează că Elden ar fi primit 250 de dolari pentru faimoasa imagine.
“Aceste imagini au expus părţile intime ale corpului lui Spencer de pe timpul când acesta era doar un bebeluş”, se arată în denunţul înaintat unui tribunal din California. Denunţul spune, de asemenea, că Nirvana a promis să acopere părţile intime ale lui Elden cu un sticker, dar nu au respectat această promisiune.
Deşi, în SUA, pozele nud cu bebeluşi (lipsite de un context sexual) nu constituie obiectul unei infracţiuni de pornografie infantilă, avocatul lui Elden spun că bancnota (editată şi suprapusă peste fotografia originală) ataşată la acul unei undiţe face bebeluşul să pară “un angajat din industria sexului”.
Bărbatul cere să fie despăgubit cu 150 de mii de dolari pentru daunele provocate, de la toţi cei 15 acuzaţi, printre care se numără membri trupei Dave Grohl şi Krist Novoselic, managerul proprietăţilor regretatului Kurt Cobain (1967 – 1994), Courtney Love, soţia lui Kurt, dar şi fotograful Kirk Weddle, care a realizat faimoasa copertă a albumului.
De-a lungul timpului, Spencer Elden a recreat poza emblematică la aniversările de 10, 20 şi 25 de ani de la lansarea albumului. La ultima aniversare a albumului, în 2016, Elden declarat, pentru Time Magazine, că este nemulţumit deoarece este legat, fără voia lui, de imaginea albumului.
Nirvana a vândut, de la lansare, peste 30 de milioane de copii ale albumului Nevermind în întreaga lume.
Sursa: www.biziday.ro