Mai mulţi români au fost prinşi în timp ce sustrăgeau diverse lucruri din zonele grav afectate de furtuni, din Germania. Aceştia sunt acuzaţi de însuşirea fără drept a unor deşeuri.
În ultimele zile, poliţistii au intervenit la peste 13 situaţii de acest gen, iar oamenii legii fac apel la cetăţeni să raporteze orice persoană sau vehicul care li se par suspecte, conform Presse Portal, un portal oficial pe care se găsesc comunicatele transmise de poliţia locală.
Printre cei care au fost surprinşi profitând de dezastrul produs se află şi câtiva români.
Sâmbătă, în Rahmedestrasse a fost observată o dubiţă suspectă, iar unele persoane scotoceau printre resturi şi încărcau fier vechi. O patrulă de poliţie sosită în zonă i-a verificat pe aceştia, iar şoferului, un român în vârstă de 47 de ani, i s-au adus mai multe acuzaţii.
La amiază, tot sâmbătă, dintr-o furgonetă au fost furate o maşină de spălat vase şi alte câteva electronice. Acuzaţi de furt au fost doi români în vârstă de 20 şi, respectiv, 34 de ani.
Un camion vechi care ridica suspiciuni a fost observat, tot sâmbătă, în zona Markaner/Linscheidtstrasse. După câteva ore, camionul a fost observat şi de biroul de ordine publică de pe Brachtenbecker Weg. În acest caz un alt român, în vârstă de 46 de ani, a fost reclamat pentru încălcarea Ordonanţei şoferilor, a Regulamentului comerţului şi a Legii echipamentelor electrice.
Şi nu numai românii au fost prinşi făcând astfel de lucruri. Şi un cetăţean bulgar în vârstă de 20 de ani a fost acuzat, după ce a intrat într-o pivniţă din Nettestrasse, care nu mai putea fi închisă, şi a ieşit din aceasta cu o pungă. În pungă, poliţiştii au găsit diverse obiecte electrice.
Sursa: www.stirileprotv.ro