În dimineaţa zilei de 1 iunie 2018, locuitorii din oraşul belgian Bruges aveau să constate uluiţi că statuile din bronz, grele de 5 tone, au dispărut în numai câteva ore. Poliţia din Belgia urma să afle în urma unei anchete că făptaşii sunt câţiva hoţi de fier vechi din România.
Statuile din Piaţa Zand a oraşului belgian urmau oricum să fie mutate într-un alt loc, în parcul King Albert I, după renovarea acestuia. Surpriza a venit însă din partea unei grupări de hoţi de fier vechi, care au luat-o înaintea autorităţilor. Aceştia le-au topit şi le-au vândut la fier vechi, relatează De Krant van West – Vlaanderen.
Poliţiştii au descoperit în cursul anchetei că responsabili sunt câţiva români, iar acesta nu a fost singurul furt. Gruparea a mai acţionat în jurul oraşului Bruges şi chiar în apropiere de piaţa de unde au furat grupul de statui.
Mai exact, aceştia au transportat statuile în Olanda, unde au fost topit şi vândute ca fier vechi.
13 dintre cei 28 de membri ai bandei au fost arestaţi pe 1 martie 2019, inclusiv liderul grupării din Bruxelles şi şeful celor din Anvers.
Presa belgiană mai relatează că autoarea sculpturii, artista Livia Canestraro a cerut în instanţă despăgubiri de un milion de euro. „Hoţii au distrus o parte din moştenirea oraşului Bruges”, a spus fiica artistei, Livia Depuydt.
Şi Primăria Bruges, proprietara statuilor, a solicitate daune de 125.000 de euro.
Liderul grupării riscă şase ani de închisoare, iar ceilalţi membri ar putea primi între patru şi opt ani. Sentinţa judecătorilor urmează să fie pronunţată pe 24 iunie.
Povestea statuilor de bronz din Bruges: au ajuns topite şi vândute la fier vechi de o grupare de hoţi din România
7 iunie 2020
(247 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Grecia. Cutremur de 6.2 magnitudine pe scara Richter, în apropiere de Larissa, în centrul ţării.
(3 martie 2021)
194 vizualizări
Atenţionare de călătorie în Grecia. Care sunt riscurile
(25 iunie 2019)
144 vizualizări
Măştile devin obligatorii în Budapesta în magazine, pieţe şi taxiuri. Călătorii vor primi măşti de protecţie
(22 aprilie 2020)
120 vizualizări
Castelul Sturdza de la Miclăuşeni
(12 septembrie 2013)
719 vizualizări
O biserică fortificată, dintr-o zonă de basm, e scoasă la vânzare
(27 iulie 2017)
703 vizualizări
Rusia a impus vaccinarea obligatorie a angajaţilor din mai multe sectoare. Ce păţesc cei care refuză
(18 iunie 2021)
58 vizualizări
Soţia şeicului din Dubai a fugit din Emiratele Arabe cu copiii şi cu 35 de milioane de euro
(2 iulie 2019)
924 vizualizări
Toate barurile, cafenelele şi sălile de evenimente din Bruxelles vor fi închise pentru o lună începând de mâine dimineaţă, după creşterea numărului de cazuri noi de coronavirus.
(8 octombrie 2020)
155 vizualizări
Franţa. Creştere bruscă a numărului zilnic de cazuri Covid la peste 10 mii, miercuri, pentru prima dată în ultimele 50 de zile. Germania şi Marea Britanie au înregistrat situaţii similare, pe finalul lunii trecute.
(4 noiembrie 2021)
28 vizualizări
Cine este sora fostului principe Nicolae şi de ce aceasta nu are oficial titlul de principesă
(25 octombrie 2019)
502 vizualizări
Este imposibil să iei Covid-19 din apa mării. Pandemia aduce însă o restricţie incredibilă la salvamari
(21 mai 2020)
168 vizualizări
Un tren reface Drumul Mătăsii între China şi Iran
(16 februarie 2016)
295 vizualizări
Mii de angajaţi Google din toată lumea au oprit lucrul şi au ieşit din birouri în semn de protest
(2 noiembrie 2018)
100 vizualizări
Apartamente în Atena de vânzare cu 10.000 euro
(17 decembrie 2013)
647 vizualizări
Muzeul Grammy din Los Angeles
(17 iunie 2016)
107 vizualizări
Primarul din Atlantic City a furat 87.000 de dolari din programul de baschet pentru tineret, şi-a recunoscut vina şi a demisionat
(4 octombrie 2019)
73 vizualizări
Un român de 30 de ani a fost executat cu trei focuri de armă, în holul unui bloc din Roma
(6 decembrie 2021)
59 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026


























