Ambrozia, iarba de paragină pe care oamenii o confundă cu pelinul, este cea mai alergenică plantă din România. Tot mai mulţi oameni fac alergii grave.
Una dintre cele mai răspândite specii de buruieni care apariţine genului Ambrosia este specia Ambrosia astemisiifolia, cunoscută în popor şi sub denumirea de iarbă de paragină sau iarba pârloagelor, floarea pustei.
Ambrozia este planta răspândită în toată Europa, cu talia semiînaltă, de 50-100 cm înălţime şi cu o rădăcină bine dezvoltată de 1,2 – 1,5 m. Frunzele de ambrozie sunt alungite şi ascuţite la vârf, lobate, cu peţioluri cu aripi de culoarea gri – verde argintie. Frunzele sunt aşezate opus la baza tulpinii şi alterne pe partea superioară şi pe ramificaţii.
Florile de ambrozie sunt purtătoare de polen şi formează inflorescenţe ce se situează în vârful ramurilor, cu o formă alungită şi compactă, asemenea unui spic. Polenizarea se realizează cu ajutorul vântului şi prin răspândirea grăunciorilor de polen. O singură plantă de ambrozie poate elibera în atmosferă până la câteva miliarde de grpunciori de polen şi până la 30.000 de seminţe, ce îţi pot păstra calităţile germinative până la 40 de ani.
Seminţele care sunt răspândite prin vânt germinează primăvara, planta creşte o dată cu majoritatea buruienilor, iar până la jumătatea lunii iulie, ambrozia devine dominantă, atunci când îşi dezvoltă învelişul floral.
Planta ambrozia este rezistentă la arşiţă şi secetă, tocmai din această cauză ea se dezvoltă foarte repede, în orice condiţii. Planta de ambrozie se înmulţeşte prin seminţe, care pot rezista în pământ mai mult de un sezon de vegetaţie până să germineze.
Unde poate fi întâlnită Ambrozia?
Ambrozia este una dintre cele mai invazive plante existente pe teritoriul ţării noastre, fiind extrem de adaptabilă la condiţiile pedoclimatice.
În România, ambrozia este răspândită în aproape toate zonele (cu excepţia zonei dealurilor înalte şi a zonei montane), preferând solurile nisipoase, mai puţin fertile, uşor alcaline.
Creşte spontan pe terenurile lăsate pârloagă, în principal de-a lungul căilor ferate, a drumurilor, pe marginea apelor curgătoare, a lacurilor, pe marginea pădurilor, în apropierea dărâmăturilor, respectiv pe terenurile lipsite de vegetaţie şi prost întreţinute, dar şi în grădini şi parcuri neîngrijite pe şantierele de construcţii, în zone unde s-a depozitat pământ excavat, în culturile de cereale şi de florea-soarelui, producând pagube semnificative de recoltă.
Când devine periculoasă pentru sănătatea omului?
Buruiana ambrozia produce mari cantităţi de polen începând de la mijlocul lunii iulie, în funcţie de condiţiile pedoclimatice şi se încheie spre finalul lunii septembrie, chiar octombrie. În verile călduroase, polenul este răspândit de vânt la distanţe foarte mari, cu precădere în verile secetoase.
Ambrozia conţine foarte multe fragmente alergizante, iar o concentraţie în aer de sub 30 grăunciori de polen pe metru cub, poate induce o reacţie alergică. Chiar şi 1-2 grăuncioare de polen pot afecta persoanele sensibile.
Cum se manifestă alergia la ambrozia ?
Sensibilizarea alergică la polenul de ambrozia se manifestă clinic cel mai frecvent ca rinoconjunctivită şi astm, dar pot apărea şi simptome cutanate, inclusiv urticarie şi angioedem, putându-se ajunge la manifestări similare celor din şocul anafilactic.
Simptomele rinoconjunctivitei alergice sunt:
- strănut,
- prurit nazal,
- obstrucţie nazală,
- secreţii nazale apoase,
- prurit ocular,
- congestie oculară,
- lăcrimare.
Simptomele astmului sunt:
- episoade de tuse,
- dificultate în respiraţie sau wheezing.
Simptomele cutanate includ :
- leziuni de urticarie, care sunt papule pruriginoase, şi edem dureros al ţesuturilor profunde, care afectează mai frecvent zonele periorală, periorbitală, limba, zona genitală, şi extremităţile.
Şocul anafilactic este cea mai severă formă de reacţie alergică
Cu debut brusc, neaşteptat, şi tablou clinic deseori dramatic, putând duce la deces prin obstrucţia căilor aeriene şi colaps vascular ireversibil. Şocul anafilactic reprezintă o urgenţă medicală.
Este important de menţionat faptul că între creşterea concentraţiei de polen şi apariţia simptomelor există o fereastră de oportunitate de aproximativ 2 săptămâni, în care se poate începe tratamentul simptomatic al alergiei, ceea ce va duce la ameliorarea semnificativă a calităţii vieţii pacienţilor. Astfel cu o investiţie minimă în aparatură pentru monitorizare aerobiologică, putem alerta eficient populaţia cu privire la prezenţa polenului în aer.
