Şerveţelele umede sunt folositoare când trebuie să-ţi ştergi degetele lipicioase sau când vrei să-ţi îndepărtezi fără efort machiajul, dar în curând s-ar putea să ne luăm adio de la acest lux.
Acestea ar putea să fie interzise din cauza plasticului care nu este biodegradabil şi face numai probleme. De exemplu, în Marea Britanie, în 93% din cazuri ele reprezintă problema din spatele canalizărilor înfundate.
În ultimul deceniu, industria şerveţelelor umede a înflorit, iar producătorii oferă o gamă tot mai largă de şerveţele – pentru piele sensibilă, pentru fundul copiilor, pentru îndepărtarea machiajului etc. Din păcate, majoritatea sunt fabricate din poliester şi alte materiale care nu sunt biodegradabile.
Cu toate acestea, producătorul de şerveţele Guardpack, spune că interzicerea acestora va fi una dezastruoasă din punct de vedere ecologic.
Jeremy Freedman, de la Guardpack a declarat pentru BBC că şerveţele lor sunt biodegradabile şi folosesc, în medie, 3 ml de lichid. „Dacă oamenii nu le-ar mai putea folosi, ar trebui să se spele pe mâini şi să folosească aproximativ un litru de apă”, spune el.
De asemenea, el menţionează că acestea sunt utilizate la scară largă în industria medicală, iar pentru anumite persoane cu dizabilităţi acestea sunt foarte necesare. Jeremy Freedman mai spune că şerveţelele lor sunt fabricate din materiale 100% biodegradabile, dar avertizează că nu e indicat să le arunci în toaletă şi să tragi apa după.
Guvernul din Marea Britanie vrea să interzică total şerveţelele umede, deoarece Teresa May a promis în ianuarie că va elimina „deşeurile de plastic evitabile” până în 2042. De asemenea, guvernul britanic se va consulta dacă trebuie să interzică şi paiele din plastic.
Şi România a luat decizii în legătură cu deşeurile de plastic. Astfel, pungile de plastic vor fi interzise total, începând cu 1 ianuarie 2019. În vara acestui an, mai exact de la i iulie 2018, vor fi introduse treptat materialele reciclabile, iar de la 1 ianuarie 2019 acestea devin obligatorii.
Şerveţelele umede, un real pericol: De ce ar trebui să fie interzise
8 ianuarie 2020
(563 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Când se va termina criza de coronavirus - analiză BBC
(30 martie 2020)
94 vizualizări
Ginerele a vrut să-i facă o surpriză socrului şi a fost împuşcat mortal de acesta
(7 octombrie 2019)
87 vizualizări
Ce s-a întâmplat în Serbia în urma unor crime similare cu cele din Caracal.
(29 iulie 2019)
92 vizualizări
Autorităţile UE pentru protecţia datelor recomandă Comisiei Europene să interzică folosirea tehnologiilor de recunoaştere facială în spaţiile publice: ”Utilizarea lor înseamnă sfârşitul anonimatului în public”.
(22 iunie 2021)
61 vizualizări
Ministrul Sănătăţii avertizează că al patrulea val al pandemiei va începe până la finalul acestei luni. Cere francezilor să se vaccineze cât mai mulţi şi cât mai repede.
(5 iulie 2021)
58 vizualizări
Cea mai bogată ţară din Europa, cu un sistem de sănătate considerat model, rămâne fără paturi de terapie intensivă
(23 noiembrie 2020)
140 vizualizări
Mănăstirea Corbii de Piatră şi cea mai de preţ comoară a României
(13 iunie 2020)
1374 vizualizări
Cinci atracţii turistice în Malta
(24 septembrie 2013)
376 vizualizări
Ţinutul de poveste al Cetăţii Făgăraşului
(29 octombrie 2013)
776 vizualizări
Rusia a impus vaccinarea obligatorie a angajaţilor din mai multe sectoare. Ce păţesc cei care refuză
(18 iunie 2021)
58 vizualizări
Ecuador, răpusă de COVID-19! Victimele sunt lăsate pe străzi
(4 aprilie 2020)
105 vizualizări
Elveţia, gata să pună în aplicare un plan medical dramatic. Renunţă la resuscitări, pacienţii vârstnici nu vor mai fi duşi la reanimare
(28 octombrie 2020)
321 vizualizări
Un oraş din Croaţia îşi vinde casele cu 60 de bani pentru a atrage noi locuitori. Ce condiţii trebuie îndeplinite
(28 iunie 2021)
140 vizualizări
Un avion a fost transformat în pensiune în Ţara Galilor
(2 februarie 2017)
436 vizualizări
Portugalia închide zona Lisabonei, după ce varianta indiană a coronavirusului a devenit dominantă şi au crescut cazurile de COVID-19
(18 iunie 2021)
37 vizualizări
Un soldat al Gărzii Naţionale a Ucrainei şi-a împuşcat mortal cinci camarazi, la o fabrică de rachete, apoi a fugit
(27 ianuarie 2022)
61 vizualizări
A înflorit laleaua galbenă, floare unică în lume care se găseşte doar în România
(7 aprilie 2016)
1001 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026


























