Faptul că autorităţile au dispus mai multe perioade de carantină (Anglia trece deja prin a treia) şi că restaurantele şi marile clădiri de birouri au fost închise, şobolanii au căutat noi surse de hrană şi s-au orientat către zonele locuite de populaţie, care, petrecând mai mult timp acasă, a generat şi mai multe resturi alimentare.
”Sunt ca nişte maşinării de supravieţuire; oriunde vor avea acces fiabil la alimentele risipite, vor reveni”, explică Michael Coates, exterminator. Acesta, dar şi un coleg de breaslă au explicat pentru CNN că sectorul de activitate (exterminarea dăunătorilor) este în creştere, motiv pentru care se deschid tot mai multe firme de acest fel.
Asociaţia Britanică de Control a Dăunătorilor (BPCA) transmite că a avut loc o creştere de 51% a activităţii rozătoarelor în timpul primei perioade de carantină, din primăvară, şi de 78% în timpul celei din noiembrie. Studii neoficiale susţin că în capitala Regatului Unit ar putea trăi până la 20 de milioane de şobolani, mai mulţi decât cele 9 milioane de cetăţeni ai oraşului. În plus, rozătoarele se înmulţesc rapid.
Primăria Londrei a precizat că nu are un plan general de combatere a problemei şi a spus că responsabilitatea revine celor 32 de cartiere. Însă un purtător de cuvânt al administraţiei districtului Richmond upon Thames a declarat că administraţia nu ţine evidenţa şobolanilor şi nici nu are un serviciu de combatere.
Sursa: www.biziday.ro