Veşti proaste de ultimă oră. Marea Britanie a fost lovită de o nouă tulpină a noului coronavirus, mult mai periculoasă şi cu transmitere mai rapidă decât virusul actual. Grupul ştiinţific COVID-19 cu care colaborează Guvernul britanic a transmis avertizări cu privire la necesitatea de urgenţă a unor acţiuni şi măsuri antiepidemice suplimentare.
Profesorul Chris Whitty a anunţat că specialiştii au intervenit de urgenţă pentru a stabili dacă tulpina răspândită în sud-estul Angliei poate creşte rata mortalităţii.
„În momentul de faţă nu există dovezi care să sugereze că nouă tulpină provoacă o rată a mortalităţii mai mare sau că această afectează vaccinurile şi tratamentele, deşi se lucrează urgent pentru a confirma acest lucru”, a declarat el, într-un comunicat, potrivit Mediafax.
Potrivit specialiştilor, amprenta genetică a noii tulpini este uşor de urmărit, dar încă nu se ştie dacă efectele pe care le poate produce la nivelul populaţiei reprezintă un pericol cu risc crescut.
Mai mulţi experţi în genetică consideră într-o primă fază că această nouă tulpină ar putea fi atât de răspândită datorită unei supraexpansiuni. Astfel, infectarea unui număr mare de oameni ar putea fi rezultatul tipului de mutaţie, fără a reprezenta neapărat un pericol.
Premierul britanic Boris Johnson a anunţat sâmbătă restricţii mai dure pentru cetăţenii englezi, astfel că aceştia nu vor avea parte de măsuri de relaxare în perioada sărbătorilor. Potrivit declaraţiilor făcute de acesta, Londra şi sud-estul Angliei, adică o treime din populaţie, se va afla sub alertă de gradul patru.
Avertizările făcute de grupurile ştiinţifice
Directorul medical al Angliei, Chris Whitty, a anunţat sâmbătă câteva informaţii legate de noua tulpină descoperită în rândul populaţiei, avertizând asupra restricţiilor pe care cetăţenii să le aibă în vedere.
„Ca urmare a răspândirii rapide a noii variante, a datelor preliminare de modelare şi a ratei de incidenţă în creştere rapidă în sud-est, Grupul consultativ pentru ameninţări cu virusul respirator nou şi emergent (NERVTAG) consideră acum că noua tulpină se poate răspândi mai repede.
Având în vedere această ultimă dezvoltare, acum este mai important că niciodată ca publicul să continue să acţioneze în zone restrânse pentru a reduce transmisia”, a spus el” a transmis acesta într-un comunicat, potrivit Mediafax.
Nouă tulpină de SARS-C0V-2 identificată în Marea Britanie se poate răspândi mai repede decât versiunea deja cunoscută şi se depun eforturi urgente pentru a se confirma că aceasta nu provoacă o rată de mortalitate mai ridicată, declarase sâmbătă Chris Whitty, şeful serviciilor medicale din Anglia.
Centrele comerciale neesenţiale au fost închise şi toate deplasările în afara acestor zone, plasate sub nivelul de alertă cel mai ridicat, au fost interzise. Pub-urile, restaurantele şi muzeele au fost închise de miercuri.
„Este o provocare uriaşă până când vom reuşi să desfăşurăm campania de vaccinare pentru a proteja populaţia. Ceea ce vom face în următoarele două săptămâni”, a avertizat Matt Hancock. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a fost alertată privind răspândirea mai rapidă cu „până la 70%” a noii tulpini de coronavirus, potrivit autorităţilor sanitare britanice.
Guvernul britanic a declarat la începutul săptămânii că o creştere a numărului de infecţii la Londra şi în sud-estul Angliei ar putea fi legată de o variantă nouă, mai transmisibilă a virusului. Precedente mutaţii ale virusului SARS-CoV-2 au fost semnalate şi în alte părţi ale lumii.