Numărul deceselor cauzate de noul coronavirus înregistrate în azilurile de bătrâni din Madrid ar putea fi de cinci ori mai mare decât datele oficiale, care nu au luat în calcul circa 3.500 de victime nesupuse testelor.

 

Între 8 martie şi 8 aprilie, 4.750 de persoane au murit dintre cei aproximativ 50.000 de rezidenţi ai centrelor de îngrijire a persoanelor vârstnice din regiunea Madrid, cea mai afectată de pandemie în Spania, a afirmat purtătorul de cuvânt al regiunii, Ignacio Aguado, într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.

 

Peste 3.000 de cazuri netestate

 

Dintre acestea, “781 sunt decese confirmate de COVID-19 şi 3.479 sunt cazuri de persoane decedate care prezentau simptome ale bolii provocate de coronavirus, fără să fie însă confirmate de vreun test”, a precizat el.

 

“Cifrele sunt mult mai ridicate ca pentru o lună obişnuită”, a recunoscut purtătorul de cuvânt al guvernului regional, în timp ce în Spania este tot mai contestat numărul deceselor cauzate de pandemie, bănuit că a fost subestimat.

 

Spania, a doua cea mai afectată ţară din lume

 

Spania este a doua ţară din lume ca pierderi de vieţi omeneşti, cu 14.555 de decese înregistrate potrivit bilanţului raportat miercuri, dar totalul ar putea fi mai mare, pentru că au fost luate în calcul numai persoanele decedate anterior diagnosticate oficial cu COVID-19.

 

Această metodă de calcul exclude numeroase persoane decedate în timp ce prezentau simptome ale bolii dar fără să fie supuse unui test, în contextul penuriei de kituri de testare.

 

Potrivit datelor comunicate de mai multe regiuni, o parte importantă a acestor morţi neluate în calcul ar putea proveni din centrele de îngrijire a persoanelor vârstnice.

 

Mortalitatea ridicată din aceste aziluri de bătrâni, uneori cu zeci de decese în acelaşi loc, a stârnit o vie emoţie în Spania.

 

Militarii trimişi pentru a dezinfecta azilurile respective au descoperit în unele cazuri “persoane în vârstă complet abandonate, unele moarte în patul lor”, a făcut cunoscut ministra apărării, Margarita Robles.

 

Şoc emoţional pentru medici

 

În Spania, situaţia este critică. ”Ne simţim lipsiţi de putere. Indiferent ce facem, se duc. Se uită în ochii tăi, starea lor devine tot mai rea şi într-un final se predau”, spune Luis Diaz Izquierdo, doctor la un spital din Madrid, unde 15% din cei 1.400 de angajaţi s-au infectat la rândul lor cu noul coronavirus.

 

Multe cadre medicale spun că sunt nevoite să ia calmante ca să facă faţă stresului. ”O să fie greu să uităm aceste momente”, a declarat Diego Alonso, care lucrează ca asistent.

 

 

 

 

Sursa: www.stirileprotv.ro