"Trebuie să acţionăm repede, mai mult decât rapid. Dacă ajutoarele guvernului naţional şi regional sosesc peste 15 zile şi sunt necesare încă 15 pentru distribuirea lor, riscăm mult. Anunţul ar fi un bumerang. Disconfortul s-ar transforma în violenţă", a declarat primarul oraşului sicilian Palermo, Leoluca Orlando, într-un interviu acordat cotidianului "La Stampa", citează Rador.

 

Joia trecută, un grup neidentificat de persoane a intrat într-un supermarket din Palermo şi au încercat să iasă fără să plătească cumpărăturile: "Acesta este un episod rezolvat de reţeaua de asistenţi sociali ai primăriei, dar a fost însoţit de o serie de mesaje iresponsabile pe internet şi pe reţelele de socializare, care riscă să creeze un climat de destabilizare: trebuie să garantăm prezenţa 'medicului' pentru a împiedica sosirea 'vrăjitorului' ", a explicat Orlando. Iar "vrăjitorul" este mafia, care nu aşteaptă altceva decât să înlocuiască statul. În acelaşi ziar, "La Stampa", directorul Maurizio Molinari, în timp ce critică o anumită inerţie în acţiunea Guvernului, avertizează cu privire la explozia bombei sociale în urma urgenţei sanitare mai întâi şi, apoi, a situaţiei economice.

 

"Al treilea front al situaţiei de urgenţă este ordinea publică. Se întrevede în Sud, prin asalturi asupra cuptoarelor de pâine şi prin furturi ale pungilor de cumpărături în Sicilia, ceea ce indică riscul ca imposibilitatea de a munci o perioadă prelungită - mai ales în cazul muncii nedeclarate - să declanşeze dezordine şi violenţă într-o zonă în care criminalitatea organizată rămâne de temut".

 

 

 

 

Sursa: www.hotnews.ro