Salvamontiştii din staţiunea hunedoareană Straja au intervenit în aproape 70 de cazuri, în perioada vacanţei de sărbători, dintre care 30 au necesitat evacuarea cu ambulanţa sau cu echipajele SMURD, Intervenţiile salvamontiştilor au fost îngreunate din cauza numărului mare de turişti din staţiune şi a drumului foarte aglomerat.

Şeful Salvamont Lupeni – Straja, George Resiga a declarat pentru News.ro că în vacanţa de Crăciun şi Revelion staţiunea Sraja, din judeţul Hunedoara, este plină de turişti, în jur de 10.000 de persoane alegând să petreacă în această staţiune, ceea ce a făcut ca intervenţiile salvamontiştilor să se desfăşoare cu dificultate.

”Au fost multe accidente. Zilele astea de dinainte de Crăciun şi până azi (n.r. - luni) au fost 68 de intervenţii, dintre care la 30 de cazuri a fost nevoie evacuarea cu ambulanţa sau SMURD. Probleme au fost azi din cauza afluenţei turistice mari pe drumul judeţean, respectiv foarte multe maşini au fost, ceea ce a îngreunat accesul persoanelor”, a declarat Resiga.

Potrivit sursei citate, cele mai multe tipuri de accidente au fost traumatisme craniene, lombare, fracturi şi o plagă cu hemoragie foarte puternică la o femeie care a fost scoasă din staţiune cu o şenilată şi transportată la Spitalul Lupeni.

”Au fost şi intervenţii la copii. A fost un copil de trei ani cu o presupusă fractură de umăr. A fost dus la spital, dar în general au fost fracturi, luxaţii, traumatism cranian fără pierdere de cunoştinţă”, a mai spus Resiga.

Şeful Salvamont Lupeni - Straja a mai spus că în staţiune sunt cazaţi aproximativ 10.000 de turişti şi că foarte mulţi dintre aceştia aleg să iasă din zona schiabilă amenajată. În lateralul acestei zone, stratul de zăpadă este mai mic, iar din această cauză au loc accidente.

De asemenea, seful Salvamont mai spune că foarte mulţi turişti care nu ştiu să schieze se aventurează pe pârtie punând în pericol atât viaţa lor, cât şi a celorlalţi turişti care ştiu să schieze.