Mulţi dintre prietenii italieni distribuiau astăzi pe facebook ceea ce scrisese Alessandro Manzoni despre epidemia de ciumă din 1630: „Au plecat înainte de miezul nopţii. În ciuda interdicţiei de a părăsi cetatea şi a ameninţărilor cu pedepse drastice, precum confiscarea casei şi a întregii averi, fuseseră numeroşi nobili care au fugit din Milano pentru a se refugia la reşedinţele lor de la ţară.”

Din păcate, în noaptea de sâmbătă, la fel ca în urmă cu trei veacuri, prea mulţi milanezi s-au gândit numai la ei şi au luat cu asalt cele două gări pentru a părăsi metropola care luni urma să intre în carantină. Alţii s-au îndreptat cu maşinile proprii înspre oraşele din sud, acolo de unde plecaseră în ultimii ani pentru a munci în bogata regiune din nord. Ceea ce i-a făcut pe guvernatorii de aici să emită decrete pentru a-i obliga să rămână în carantină vreme de 14 zile. Iar alţii au luat drumul României.

Dar cum s-a ajuns acum, după ce aveam pretenţia de a fi evoluat destul încât să nu mai repetăm greşelile pandemiilor trecutului? Cum a ajuns Italia să repete suferinţele Chinei, deşi considera că sistemul ei sanitar şi administrativ poate face faţă mult mai bine unei epidemii decât autoritara putere asiatică? Numai luni s-au înregistrat alte 1.598 de îmbolnăviri şi 102 morţi, ajungându-se la un total de 7.985 bolnavi şi 463 decese. Un număr incredibil într-o perioadă de numai 20 de zile, care plasează Italia pe locul imediat următor Chinei.

În urmă cu două săptămâni, când guvernul Conte lua măsuri dure pentru limitarea îmbolnăvirilor, mulţi italieni au luat în băşcălie decretele executivului. Dacă s-ar fi limitat doar la memeuri şi glume pe facebook, ar fi fost de înţeles. Doar că mulţi milanezi au văzut în închiderea şcolilor şi a lucrului de acasă decis de multe companii o ocazie bună de a face un week-end prelungit la schi ori să profite de soarele generos de pe coasta veneţiană. Evident, o bună oportunitate de a împărtăşi prietenilor sau necunoscuţilor câţiva viruşi made in China.

Au fost şi alţii mai cumpătaţi. Nu au aruncat bani pe excursii la schi, dar nu au putut să renunţe la cinele cu prietenii sau băutul cafelelor în baruri. Padova este un oraş superb, cu localuri cochete, înghesuite în clădiri medievale în care s-au scris pagini de istorie şi străduţe de poveste. Le-am admirat anul trecut, plimbându-mă prin furnicarul de localnici şi turişti. Un prieten mi-a trimis câteva imagini de sâmbătă seara de pe aceste străzi: deşi oraşul a înregistrat numeroase cazuri, de astăzi fiind oficial în carantină, înghesuitele localuri erau pline de italienii care se bucurau de mâncare, vin şi sporovăieli pe seama coronavirusului, într-un număr la fel de mare precum anul trecut când îl vizitasem noi!

Iar în timp ce italienii continuau să se bucure de viaţă cu inconştienţă mediteraneeană, medicii din Lombardia erau la capătul puterii. Interviul luat medicului ATI de la Spitalul Papa Giovanni XXIII din Bergamo, Christian Salaroli, publicat în dimineaţa de luni de către Corriere della sera venea ca un duş rece: „Trierea bolnavilor se face ca în vreme de război. Se decide în funcţie de vârstă şi de condiţiile de sănătate!” Obiectiv, medicul explică de ce nu mai pot fi trataţi corespunzător toţi pacienţii: fiindcă resursele nu o mai permit, adică vor primi de urgenţă îngrijiri aceia care au şanse de supravieţuire. Nu sunt suficiente aparate pentru ventilare mecanică, ceea ce înseamnă că unii vor ajunge să moară, deşi dreptul la îngrijire medicală le e garantat legal. Aceste alegeri dure, aproape inumane, imposibilitatea de a-i ajuta aşa cum trebuie pe toţi bolnavii pun o mare presiune pe cadrele medicale. „Am văzut plângând infirmieri cu treizeci de ani de experienţă. Voi nu înţelegeţi ce se întâmplă în spitale, de-asta am decis sa vă acord acest interviu”, adăuga medicul, nervos să vadă lumea care inundase locurile publice întregul week-end.

Dacă Lombardia, cea mai bogată regiune italiană, cu sistemul său sanitar performant, nu face faţă epidemiei, ce ne putem aştepta de la România? În urmă cu câteva zile, ministrul sănătăţii declara că avem 2500 de paturi pentru bolnavii de coronavirus, dintre care 95 la terapie intensivă. Având in vedere că experţii au determinat necesitatea tratării la terapie intensivă a 10% din pacienţii diagnosticaţi cu Covid19, înţelegem că dacă numărul acestora va trece de 1000 bolnavi, ne vom trezi în situaţia Italiei.

Este exagerată închiderea şcolilor? Părerea mea nu contează, nu sunt expert în domeniu, italienii sunt maeştri ai datului cu părerea şi asta i-a costat fiindcă nimeni nu a ascultat medicii. Dar fiindcă experţii au considerat-o necesară acum, înseamnă că trebuie respectată, chiar dacă ne complică viaţa. Multe dintre măsurile care vor mai fi luate ne vor da obiceiurile peste cap. Probabil vom avea probleme economice. Dar când vom termina cu epidemia de coronavirus, vom asculta sfaturile economiştilor. Altfel, dacă vom pleca urechea la experţii „nepotriviţi” vom pierde timp să ne plângem părinţii morţi de coronavirus şi pe noi fiindcă vom ajunge iarăşi o „generaţie de sacrificiu”.

Să ne bucurăm că putem învăţa din erorile altora!

Sursa: www.republica.ro