Altitudinea masivului Mont Blanc, cel mai înalt din Europa occidentală, a fost calculată la 4.810,02 metri, respectiv cu 42 de centimetri mai puţin decât în 2011, a anunţat joi Institutul naţional francez de informare geografică şi forestieră IGN, transmite AFP

La 14 septembrie, ordinul experţilor topografi a anunţat o altitudine de 4.810,06 metri, la finalul unei expediţii pe vârful cel mai înalt al Alpilor. După finalizarea calculelor, IGN a stabilit că altitudinea exactă a masivului este de 4810,02 metri, se arată într-un comunicat.

Pentru aflarea altitudinii exacte, specialiştii au folosit zeci de staţii GPS situate la mai puţin de 200 kilometri de Mont Blanc, care au efectuat măsurători 24 de ore în 24. 'Calculul este rafinat, datorită datelor ultra-precise de pe orbitele sateliţilor GPS furnizate de IGS' (comunitatea organismelor care exploatează datele GPS), a precizat Institutul. De asemenea, altitudinea exactă a putut fi calculată şi datorită unui program dezvoltat de IGN pe baza unui software al Universităţii din Berna care permite atingerea unei precizii la centimetru.

Altitudinea masivului Mont Blanc este măsurată la fiecare doi ani, începând din 2001, de către experţii din regiunea franceză Haute-Savoie. În 2011, în timpul ultimei campanii de măsurători, masivul avea 4.810,44 metri, altitudinea acestuia variind în funcţie de curenţii de aer şi de precipitaţii, notează AFP. Cu cât precipitaţiile sunt mai abundente şi vântul mai slab, cu atât stratul de zăpada se acumulează în înălţime, făcând să crească calota glaciară care acoperă vârful stâncos.

Mont Blanc a trecut astfel de la 4.808 metri în 2003 la aproape 4.811 metri în 2007. Nu a coborât sub limita celor 4.810 metri din 2005, când în urma măsurătorilor s-a stabilit că avea 4.808,75 metri.