Castelul Sturdza de la Miclăuşeni  se află la aproximativ 20 km de municipiul Roman, pe Drumul Naţional 28 care leagă Romanul de Târgu Frumos. Situat într-un frumos parc în stil englezesc, cu specii de arbori ornamentali, castelul a fost construit între anii 1880-1904, de către Gheorghe Sturdza şi soţia sa, Maria, pe locul unui conac boieresc mai vechi din secolul al XVIII-lea.

Castelul este construit în stil neogotic cu elemente de baroc după planurile arhitecţilor germani Iulius Reinecke şi I. Grigsberg. Pereţii exteriori ai clădirii sunt împodobiţi cu decoraţiuni în altorelief, remarcabilă fiind stema de pe faţadă, inspirată din blazonul familiei Sturdza: un leu cu o sabie şi o ramură de măslin. În interior, castelul a fost decorat cu mobilier din lemn de trandafir, scări din marmură de Dalmaţia, sobe din teracotă, porţelan sau faianţă, aduse din străinătate, parchet cu intarsii de paltin, mahon, stejar şi abanos, cu motive geometrice şi florale, confecţionat de meşteri austrieci. Plafoanele şi pereţii interiori erau pictaţi în ulei, cu numeroase înscrisuri în limba latină. În parcul castelului se găseşte Biserica cu hramurile „Sf. Voievozi” şi „Buna Vestire” construită de marele logofăt Dimitrie Sturdza la 1823, pe locul unei vechi bisericuţe de lemn din 1787.

Construit ca reşedinţă a familiei Sturdza, castelul a avut o istorie dramatică, de-a lungul timpului primind o serie de alte destinaţii. În timpul primului război mondial a funcţionat aici un spital militar. În timpul celui de-al doilea război, a fost sediul unei garnizoane ruseşti, soldaţii folosind cărţile din valoroasa colecţie a castelului şi o parte din mobilier pe post de combustibil de foc. Ultima proprietară, Ecaterina Cantacuzino, fiica lui George Sturdza şi văduva lui Şerban Cantacuzino, s-a călugărit în 1947 şi a donat Episcopiei Romanului castelul Miclăuşeni, plus parcul de 30 hectare de pădure care-l înconjoara, biserica şi toate dependinţele, cu scopul întemeierii unei mănăstiri de maici. Dar în 1953 comuniştii au desfiinţat aşezarea monastică, domeniul intrând în patrimoniul statului. Castelul a fost pe rând depozit militar de explozibil, loc de desfăşurare a petrecerilor demnitarilor comunişti şi mai apoi, sediul unui centru de plasament pentru copiii cu handicap psihic sever. În 1968, ultimele mobile stil au ars într-un incendiu izbucnit de la o ţigară uitată aprinsă. Un alt incendiu, izbucnit în 1985 a distrus mansarda şi acoperişul, iar apa folosită la stingerea lui, s-a infiltrat în pereţi, ducând la o degradare rapidă a acestora.

În anul 2001, castelul a fost retrocedat Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei iar Centrul de Plasament a fost mutat. În 2003, castelul a fost locul de desfăşurare al câtorva scene din filmul “Orient Epress” a lui Sergiu Nicolaescu. În anul 2004, cu o finanţare de la Banca Mondială, a început restaurarea castelului şi a dependinţelor. Elementele de arhitectură, pictura, piesele de mobilier, parchetul, au fost reconstituite după fotografii.

Domeniul de la Miclăuşeni cuprinde în momentul de faţă castelul şi dependinţele, mânăstirea şi parcul înconjurător. Mitropolia Moldovei a organizat aici un complex muzeistic şi un centru de conferinţe, iar dependinţele adăpostesc un centru de zi pentru persoane vârstnice şi spaţii de cazare pentru pelerini şi turişti. În atelierele mânăstirii, cele 35 de măicuţe pictează icoane, încondeiază ouă, fac broderii şi veşminte bisericeşti care pot fi cumpărate de cei care poposesc aici. Complexul de la Miclăuşeni este o adevărată oază de linişte, pace şi spiritualitate care merită vizitat.