Nava SS Cotopaxi a dispărut misterios în Triunghiul Bermudelor în anul 1925. De atunci, despre ea au circulat o mulţime de poveşti şi zvonuri, iar regizorul Steven Spielberg a făcut şi un film. Şi iată că, la aproape 100 de ani de la misterioasa dispariţie, epava a fost găsită, în cele din urmă, în apropiere de coastele Floridei.

 

Cotopaxi era o navă comercială americană construită în Primul Război Mondial, în cadrul unui program de urgenţă. Fusese lansată la apă în 1918 şi era destinată aprovizionării. Primise numele unui celebru vulcan din Ecuador.

 

La 29 noiembrie 1925, Cotopaxi pleca din Charleston, Carolina du Sud, având ca destinaţie Havana, Cuba. Era încărcată cu cărbune şi la bord avea 32 de persoane. Pe durata voiajului, nava se confruntă cu o violentă furtună tropicală şi semnalează prezenţa apei în cală. La două zile de la plecare, Cotopaxi dispare în Triunghiul Bermudelor, o zonă maritimă cu o sinistră reputaţie, situată între insulele Bermude, sudul Floridei şi Puerto Rico. Regiunea mai este numită şi „triunghiul diavolului”, iar dispariţiile de nave şi avioane în această zonă au inspirat numeroase cărţi şi filme.

 

Cotopaxi nu a lăsat nicio urmă şi nu se ştie unde s-a scufundat cu exactitate. Nu au fost găsite nici epava, nici bărci de salvare, dar nici cadavre.

 

Inspirat de acest caz, regizorul Steven Spielberg a făcut un film SF în 1977, „Întâlnire de gradul III”, pe care l-a remontat în 1980. În film, Cotopaxi este descoperită în plin deşert Gobi, regiunea deşertică dintre nordul Chinei şi sudul Mongoliei. Ar fi fost plasată acolo de extratereşti.

 

În 2015 s-a vorbit iarăşi despre această navă. O glumă publicată de un site care parodiază ştiri, World News Daily Report, afirma că paza de coastă din Cuba a anunţat că a interceptat o navă fără echipaj care se îndrepta către insulă şi despre care se presupune că ar fi Cotopaxi, cargobotul cu aburi dispărut în decembrie 1925 în Triunghiului Bermudelor. Falsa informaţie este preluată de site-urile senzaţionaliste, care povestec cum Cotopaxi a reapărut brusc. Autorităţile au fost nevoite să dezmintă.

 

Cum a fost localizată epava

În tot acest timp, dispariţia navei a continuat să intrige, aşa că un grup de exploratori şi arheologi submarini au pornit în căutarea sa. Au aflat că vasul a trimis semnale de avarie, dintr-o anumită poziţie, la 1 decembrie 1925, la două zile de la plecarea sa din Charleston. Au estimat localizarea acestor semnale la circa 35 de mile marine (circa 65 de km) de coastele oraşului St. Augustine din Florida.

 

Echipa s-a deplasat la faţa locului şi surpriză: s-a trezit în apropierea unei epave cunoscute local sub numele de „Bear Wreck”, o navă ce fusese găsită acum 35 de ani. Adevăratul nume al acestei nave şi motivul naufragierii ei au rămas mult timp un mister. Să fie oare aceasta Cotopaxi? Echipa a început să caute indicii şi a ajuns la concluzia că aşa stau lucrurile.

 

Canalul american Science Channel va difuza în curând un film despre aceste cercetări şi despre descoperirea făcută.

 

 

 

 

 

Sursa: www.digi24.ro