Bundestagul german (camera legislativă inferioară) a aprobat joi o lege prin care vaccinarea antirujeolică devine obligatorie în grădiniţe şi şcoli începând de la 1 martie 2020, transmite dpa, preluată de Agerpres.

 

Proiectul de lege a fost aprobat cu 459 de voturi „pentru”, 89 voturi „împotrivă” şi 105 abţineri.

 

Legea îi va obliga pe părinţi ca, la înscrierea copiilor lor la o nouă grădiniţă sau şcoală, să facă dovada că aceştia au fost vaccinaţi antirujeolic.

 

În caz contrar, amenda poate ajunge la 2.500 de euro.

 

Pentru copiii care sunt înscrişi deja la grădiniţă sau şcoală, această dovadă va trebui făcută până la 31 iulie 2021.

 

„Protecţia împotriva rujeolei înseamnă protecţia copilului”, a declarat ministrul german al sănătăţii, Jens Spahn.

 

El a menţionat că prevederile legii li se vor aplica şi tuturor angajaţilor din grădiniţe, şcoli, unităţi medicale şi centre de cazare pentru solicitanţi de azil.

 

 

 

 

Sursa: www.g4media.ro