Comisia Europeană şi autorităţile naţionale pentru protecţia consumatorilor au verificat 560 de site-uri de comerţ electronic din Uniunea Europeană, la aproximativ 60% dintre acestea fiind constatate abateri de la normele privind protecţia consumatorilor, legate, în special, de modul în care sunt prezentate preţurile şi ofertele speciale.
Pentru mai mult de 31% dintre site-urile care ofereau reduceri, autorităţile de protecţie a consumatorilor suspectează că ofertele speciale nu erau autentice sau au constatat că modalitatea de calcul al preţului redus nu era clară.
Pe 211 de site-uri, preţul final care trebuia plătit era mai mare decât preţul oferit iniţial, arată Comisia Europeană. Un număr de 39% dintre comercianţi nu incluseseră informaţii adecvate cu privire la taxele suplimentare care nu pot fi evitate la livrare, la metodele de plată, la taxele de rezervare şi la alte suprataxe similare.
Legislaţia UE privind protecţia consumatorilor îi obligă pe comercianţi să prezinte preţuri care să includă toate costurile obligatorii şi, în cazul în care aceste costuri nu pot fi calculate în avans, consumatorul trebuie să fie informat în mod clar de existenţa lor.
“Comerţul online le oferă consumatorilor numeroase oportunităţi. Cu toate acestea, mai mult de jumătate dintre site-uri prezintă nereguli, în special cu privire la modul în care sunt afişate preţurile şi reducerile. Acest lucru trebuie să înceteze, deoarece consumatorii sunt adesea induşi în eroare şi plătesc mai mult decât îşi propun. Sunt consternat de numărul mare de site-uri care au aceste probleme – sper că acestea sunt neintenţionate. Comercianţii online trebuie să respecte pe deplin normele UE în materie de protecţie a consumatorilor. Autorităţile naţionale pentru protecţia consumatorilor, cu sprijinul Comisiei, urmează să ia măsurile necesare pentru a pune capăt acestor practici comerciale neloiale”, spune Věra Jourová, comisarul UE pentru justiţie, consumatori şi egalitate de gen.
Verificarea a fost efectuată în luna noiembrie a anului trecut de autorităţile de protecţie a consumatorilor din 24 de state membre ale UE, precum şi din Norvegia şi Islanda.
Alte nereguli constate de autorităţi în cadrul acţiunii de verificare:
Pentru 59% dintre cele 560 de site-uri verificate, comercianţii au încălcat obligaţia de a oferi un link uşor accesibil către Platforma de soluţionare online a litigiilor (SOL), prevăzută de legislaţia UE. Platforma SOL le permite consumatorilor şi comercianţilor să soluţioneze litigiile fără a apela la instanţă.
În cazul a aproape 30% dintre site-uri, s-au constatat nereguli în legătură cu prezentarea informaţiilor cu privire la dreptul de retragere al consumatorilor. În conformitate cu legislaţia UE, consumatorii trebuie să fie clar informaţi despre dreptul lor de a reveni asupra consimţământului atunci când fac cumpărături online.
Etapa următoare:
Autorităţile de protecţie a consumatorului (CPC) se vor asigura că normele sunt respectate pe deplin de către comercianţii respectivi prin activarea procedurilor naţionale de asigurare a respectării legislaţiei, în caz de nevoie.
Sursa: www.profit.ro