Acţiuni de refacere a marcajelor montane, de ecologizare a traseelor şi a spaţiilor de campare vor fi realizate în intervalul mai - septembrie în munţii Bucegi, informează Asociaţia Montană Carpaţi (AMC), care invită persoanele interesate să se implice în calitate de voluntari.
"Cu ajutorul voluntarilor, în cadrul proiectului 'Muntele pentru toţi. Toţi pentru munte' vor fi refăcute marcajele montane de pe aproximativ 200 km de trasee de turism din munţii Bucegi, vor fi realizate acţiuni de ecologizare a traseelor şi a spaţiilor de campare, precum şi activităţi de informare şi educare a turiştilor. În plus, va fi creată o aplicaţie pentru dispozitive mobile, cu ajutorul căreia turiştii vor putea semnala în timp real problemele de mediu şi infrastructură constatate pe traseele montane (deteriorări ale marcajelor, ale elementelor de semnalistică şi siguranţă, prezenţa deşeurilor nedegradabile)", informează asociaţia prin intermediul unui comunicat.
Vor fi organizate acţiuni de remarcare a traseelor ce pornesc din Sinaia, Buşteni, Azuga, Predeal, Râşnov, Bran, Valea Simonului şi Valea Bângălesei. Toţi cei interesaţi să se implice în calitate de voluntari în aceste acţiuni sunt invitaţi să se alăture. Înscrierile se fac prin intermediul formularului de pe site-ul asociaţiei: http://www.asociatiacarpati.ro/voluntariat.
Iniţiativa este menită să sprijine turismul durabil în munţii Bucegi şi să crească implicarea publicului în acţiuni de protejare a mediului natural. Proiectul se va desfăşura în colaborare cu serviciile publice de salvamont din judeţele Prahova, Dâmboviţa şi Braşov, Administraţia Parcului Natural Bucegi, administraţiile unităţilor administrativ-teritoriale din zonă şi cu alte organizaţii neguvernamentale de profil.
Fondată de un grup de iubitori ai muntelui şi ai naturii, Asociaţia Montană Carpaţi sprijină dezvoltarea durabilă a turismului montan din România şi urmăreşte informarea şi educarea populaţiei cu privire la importanţa respectării patrimoniului montan şi a mediului înconjurător. De zece ani, asociaţia contribuie la dezvoltarea şi întreţinerea infrastructurii montane a României, organizează ateliere de iniţiere în activităţi montane şi realizează programe de educaţie montană şi pentru mediu adresate publicului larg, se mai arată în comunicat.
Acţiune de refacere a marcajelor montane şi de ecologizare în Bucegi; persoanele interesate, invitate să se implice
29 mai 2018
(820 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Muzeul de Mineralogie din Baia Mare
(8 august 2020)
592 vizualizări
Autoritatea Naţională pentru Turism anunţă controale pe litoral
(22 aprilie 2016)
667 vizualizări
Regiunea Lombardia a decretat restricţii de circulaţie în timpul nopţii / Declaraţii pe proprie răspundere şi amenzi cuprinse între 400 şi 3000 de euro pentru nerespectarea restricţiilor
(22 octombrie 2020)
66 vizualizări
Lecţia Italiei: La o rată de vaccinare antiCovid de peste 80%, certificatul sanitar devine obligatoriu pentru toţi angajaţii
(15 octombrie 2021)
53 vizualizări
Portugalia, furioasă că ţările europene îşi închid graniţele pentru cetăţenii săi
(23 iunie 2020)
161 vizualizări
Conturile lui Donald Trump de pe Facebook şi Instagram au fost blocate pentru cel puţin două săptămâni.
(8 ianuarie 2021)
98 vizualizări
Portofele pierdute pe stradă, clasamentul ţărilor cu cei mai cinstiţi oameni
(26 noiembrie 2019)
146 vizualizări
Galway, oraşul de la marginea Raiului
(25 noiembrie 2013)
431 vizualizări
Jaf ca în filme în Croaţia. Doi hoţi au fugit cu două genţi pline cu bijuterii
(6 noiembrie 2019)
127 vizualizări
Casa memorială Ion Creangă din Humuleşti
(7 aprilie 2014)
1160 vizualizări
Plaja Corbu, într-un top al celor mai frumoase din lume
(20 aprilie 2015)
416 vizualizări
Piatra funerară în formă de..Iphone într-un cimitir!
(26 septembrie 2018)
600 vizualizări
63 de morţi şi 600 de dispăruţi în incendiile din California. Trump merge sâmbătă în zona afectată
(16 noiembrie 2018)
160 vizualizări
Bucureştiul, a patra cea mai ieftină destinaţie turistică din lume
(17 februarie 2017)
314 vizualizări
Complexul Razim-Sinoe ar putea fi repopulat cu şalău în trei ani
(24 februarie 2014)
357 vizualizări
Halloween. Cum a luat naştere sărbătoarea de pe 31 octombrie
(30 octombrie 2017)
579 vizualizări
Medicamentul care ar cauza hepatita misterioasă la copii. Avertismentul medicilor
(11 mai 2022)
155 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Tradiţii şi obiceiuri de Sfântul Dumitru
Publicat la data de 26 octombrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026


























