În Transilvania există peste 160 de cetăţi şi biserici fortificate. Printre acestea, cele mai populare şi mai vizitate, poate şi pentru că au fost reabilitate, sunt Râşnov, Bran, Viscri, Deva sau Făgăraş.

Din păcate, altele nu se bucură de aceeaşi atenţie – în unele cazuri e vorba de lipsa de promovare, în timp ce alte cetăţi au devenit ruine. Jurnaliştii Telejurnalului TVR au făcut un reportaj cu poveştile a câtorva cetăţi din Transilvania despre care probabil nici nu ştiai că există.

Cetatea de la Slimnic (în fotografia din deschiderea articolului). Prima menţiune documentară este din 1282. A fost construită într-un loc strategic, pe drumul care leagă Sibiu de Mediaş. Din câte se pare, potrivit cercetărilor arheologice, aici ar fi fost o biserică.

Potrivit izvoarelor folclorice, în secolul al XV-lea, cetatea de a Slimnic era un fel de „închisoare a împăcării”. Mai exact, se spune că erau întemniţate aici, timp de trei zile, cuplurile care doreau să se separe. Camerele erau situate undeva la beci şi nu aveau la dispoziţie decât un pat, o farfurie, o lingură şi o cană. Cât stăteau „întemniţaţi” cuplurile trebuiau să-şi rezolve problemele din familie.

Cisnădioara. A fost construită în secolul al XII-lea şi trebuia să asigure securitatea la poarta de intrarea dinspre Valea Oltului. Este o biserică fortificată recunoscută pentru acustiva sa impreionantă.

Aici s-au organizat numeroase concerte şi s-au făcut înregistri live. Astăzi, biserica găzduieşte şi spectacole de teatru sau expoziţii.

De asemenea, în ceea ce priveşte istoria recentă, în biserica fortificată sunt numeroase plăci comemorative cu numele unor ofiţeri şi soldaţi germani şi austro-ungari care au murit în luptele din toamna anului 1916, din jurul Sibiului.  Plăcile funerare ar fi fost strămutate din cimitirul de la Guşteriţa în anul 1940.

Biserica fortificată din Cârţa, judeţul Harghita. În prezent se află în stare de ruină şi doar o capelă este folosită de comunitatea evanghelică săsească. Mănăstirea a fost înfiinţată în anul 1202, în timpul regelui Emeric. A fost desfiinţată în 1474, iar bunurile au fost transferate Bisericii Prepoziturii din Sibiu.

Cetatea Colţ (judeţul Hunedoara). A fost ridicată pe o stâncă, în jurul unui turn pătrat, căruia i s-au adăugat un zid de incintă, fortificat cu alte turnuri. A fost ridicată în scopuri de apărare, însă nu a îndeplinit niciodată acest rol. A servit cel mult în loc de refugiu în cazul unor conflicte între cnezi. Dateazǎ de la începutul sec. al XIV-lea, când a fost ctitoritǎ de cneazul Cândea, care a trecut apoi la religia catolică şi şi-a schimbat numele în Kendeffy. Se aflǎ pe teritoriul satului Suseni, Hunedoara, pe drumul judeţean DJ 686, la intrarea pe valea Râuşorului şi la 3 km distanţǎ de satul Râu de Mori. Astăzi este o ruină.

Racu. Biserica fortificată romano-catolică este pe teritoriul Satului Nou, este declarată monument conform registrului monumentelor ale judeţului Harghita din 1992. Una din cele mai vechi clădiri din fostul Scaun al Ciucului, monumentul datează din secolul al XIII-lea. Biserică banderială cu multe elemente caracteristice unei fortificaţii. Biserica originală a fost extinsă în anul 1574, ultima modificare importantă datează din 1758, potrivit harghita.ro.

Cetatea Orăştie. Datează din primul mileniu de după Hristos. A fost o fortificaţie mică peste care au trecut migratorii maghiari şi apoi saşi. Chiar dacă oraşul Orăştie a fost incendiat de cotropitori în repetate rânduri, cetatea nu a fost cucerită niciodată.