Radu Ţincu, medic primar în secţia ATI de la Spitalul Floreasca, a explicat la Digi24 ce înseamnă „happy hypoxia”, un termen care alătură două cuvinte aparent contradictorii în limba engleză, „happy” (vesel) şi „hypoxia” (hipoxie, lipsă de aer), dar care arată de fapt cât de parşivă şi periculoasă poate fi boala dată de coronavirus: un bolnav poate avea o saturaţie a oxigenului de până la 65 la sută  (în condiţiile în care nu trebuie să scadă sub 93-94 la sută) şi cu toate acestea, să fie pe picioare, fără să prezinte o simptomatologie severă. Apoi, brusc, are o cădere şi ajunge să aibă nevoie de terapie intensivă. Unii dintre aceşti pacienţi rămân dependenţi de oxigen ventilat chiar şi după ce organismul scapă de virus.

„În momentul în care îi monitorizăm, vedem că au un deficit în saturaţia oxigenului, o scădere a acestei saturaţii. Vin cu saturaţii de 65-70 la sută, fără să aibă neapărat o simptomatologie alarmantă. În mod normal, la un pacient care are o saturaţie atât de mică, ne aşteptăm să resimtă mult mai acut lipsa de oxigen decât o face în realitate. Este ceea ce se numeşte „silent hypoxia” (hipoxia tăcută) şi „happy hypoxia”. Este o hipoxie care nu-ţi creează niciun fel de simptom decât în momentul în care ajungi să fii intubat. Este un prag foarte labil între momentul în care ai această saturaţie - pe care o suporţi foarte bine - şi momentul în care ajungi să fii intubat. Suntem surprinşi, vă spuneam, că aceşti pacienţi au o simptomatologie foarte redusă comparativ cu starea lor, pe de o parte, iar pe de altă parte, imaginile tomografice sunt catastrofale, este o afectare pulmonară bilaterală, cu afectări de peste 50-60-70 la sută din ambele câmpuri pulmonare”, a explicat medicul Radu Ţincu la Digi24.

Un virus viclean

Pacienţii cu „happy hypoxia” nu au niciun fel de semnal, nu-şi dau seama ce se întâmplă în interiorul organismului lor şi tocmai asta este „parşivitatea, viclenia” acestui virus. Ei merg cu o simptomatologie pe care o suportă foarte bine până la un punct când ajung să fie direct intubaţi. Pot să acuze cel mult de o stare de oboseală, de apatie. „Aveau o stare de oboseală cronică şi vin la spital pentru această evaluare”, a explicat medicul.

„Dacă am compara altă infecţie pulmonară care ar determina acelaşi grad de desaturare, pacientul ar fi mult mai simptomatic. Aici este partea interesantă pe care SARS-CoV-2 o determină: pacientul are afectare pulmonară de peste 7o la sută, bilaterală, dar nu resimte acest lucru decât atunci când se produce căderea bruscă ce duce la intubare şi ventilare mecanică a acestor pacienţi”, a arătat Radu Ţincu.

„Am mai văzut pacienţi cu asemenea complicaţii pulmonare severe, însă aici ce te frapează este discrepanţa dintre cum se prezintă pacientul la spital şi care este imaginea radiologică. În mod normal, un astfel de pacient ar fi trebuit să fie mult mai grav, să resimtă într-un mod mult mai acut această afectare pulmonară”, a completat medicul.

Când se ajunge la terapie intensivă şi ce se întâmplă acolo

La un moment dat, când această afectare pulmonară este suficient de importantă, ei nu mai pot să respire singuri şi încep să simtă că nu au suficient oxigen. „În acel moment, se creşte fluxul de oxigen pe masca facială, dar la un moment dat, chiar dacă ajungi la capacitatea maximă pe care o poţi livra, de 15 litri, nici aşa nu reuşeşti să compensezi afectarea pulmonară, pentru că mai rămâne foarte puţin din plămân care mai este funcţional.

Atunci va trebui să duci pacientul în terapie intensivă pentru aplicarea unor manevre de ventilaţie mecanică non-invazivă, adică aplicăm pe faţa acestor pacienţi anumite măşti faciale speciale, conectate la un aparat de ventilaţie, sau sunt pacienţi cărora li se conectează la nivelul capului un cort, adică o copertină, conectată şi ea la un aparat de ventilaţie mecanică, însă acest aparat nu livrează doar oxigen suplimentar, ci îl livrează cu o anumită presiune şi cu anumite volume. Din acel moment, pacientul nu-şi mai poate realiza singur aceste schimburi gazoase şi este nevoie de o ventilaţie din ce în ce mai controlată.

Dacă nici aşa nu reuşim să compensăm deficitul pulmonar pe care aceşti pacienţi îl au, se ajunge la intubaţie şi ventilaţie mecanică, iar pentru foarte mulţi dintre ei reprezintă punctul terminal, pentru că pacientul care ajunge intubat şi ventilat mecanic are o mortalitate foarte ridicată, de peste 60-70 la sută. Acest lucru nu este cauzat de intubaţie, ci pentru că nu mai are capacitate pulmonară suficientă pentru a-şi realiza schimburile gazoase”, a explicat medicul primar ATI.

Coşmarul unui pacient care nu mai are aer

Orice pacient care te imploră să-l ajuţi să respire este, cred, cel mai impresionant lucru, spune dr. Radu Ţincu. „Cred că dintre tot ceea ce se întâmplă în medicină, pacientul resimte cel mai acut lipsa de aer. Este un sentiment îngrozitor acela în care ai masca cu oxigen pe figură şi cu toată această mască, simţi că nu mai ai suficient aer şi că nu mai poţi să respiri. Este momentul în care aceşti oameni solicită orice să le faci ca să-i ajuţi să nu mai resimtă lipsa aceasta acută de aer. Este ca şi cum te-ar strânge cineva de gât şi nu poţi să scapi din această strânsoare. Este un element extrem de important şi aceşti pacienţi sunt foarte traumatizaţi. Mulţi dintre ei devin extrem de anxioşi şi panicaţi, pentru că aceste episoade de lipsă de aer se tot repetă, iar un pacient care ştie că acest lucru s-a întâmplat şi zilele trecute este extrem de anxios în legătură cu un nou episod, care poate fi mai acut şi mai grav decât cel precedent”, a povestit medicul Radu Ţincu.

Când apare furtuna de citokine

Furtuna de citokine - adică acea hiperreacţie a sistemului nostru imunitar - apare undeva la 7-8-10 zile de la momentul infectării, când organismul începe să producă în exces, în încearcarea de a elimina virusul, aceste molecule proinflamatorii. Ele nu afectează doar plămânul. Plământul este primul punct de afectare, pentru că acolo se produce lupta primară între organism şi virus.

În momentul în care acest răspuns inflamator sistemic cuprinde întreg organismul, discutăm de o inflamare la nivelul inimii (miocardită), o inflamare a vaselor de sânge, cu riscul de formare a acelor cheaguri de sânge, cu producerea unor infarcte în diferite zone, accidente vasculare cerebrale. Sunt foarte mulţi pacienţi care dezvoltă chiar şi o afectare renală, din cauza acestor molecule proinflamatorii şi a obstrucţionării vaselor renale cu cheaguri, a detaliat Radu Ţincu.

Când începe vindecarea plămânilor? E posibil să nu mai existe o viaţă normală

În cazul acestor persoane ai căror plămâni au fost grav afectaţi, vorbim despre o vindecare de lungă durată, e mai lungă decât în cazul altor afecţiuni. Pacienţii care au plecat din terapie intensivă, foarte mulţi dintre ei, au rămas cu o imagine de afectare pulmonară bilaterală până la 3-4 săptămâni după ce au fost externaţi din terapie intensivă, ceea ce arată că recuperarea pulmonară este foarte dificilă.

Din păcate, sunt foarte mulţi pacienţi care au rămas cu afectare pulmonară şi după ce s-au vindecat de SARS-CoV-2, aceasta însemnând o reducere a capacităţii pulmonare, iar unii dintre ei, din păcate, sunt şi acum la domiciliu cu oxigeno-terapie şi necesită aparate de oxigen la domiciliu.

La nivel pulmonar, inflamaţia este atât de puternică, este ca o explozie care pur şi simplu distruge structura normală a plămânului şi ulterior plămânul se vindecă cu anumite sechele fibrotice.

Este foarte posibil ca foarte mulţi dintre aceşti pacienţi să nu mai aibă o viaţă normală după ce se vor vindeca de SARS-CoV-2, a subliniat medicul Radu Ţincu.

„Suntem luaţi cu asalt”

Agravarea situaţiei epidemiologice din România se vede foarte clar la camerele de gardă ale spitalelor, a confirmat medicul la Digi24. „Suntem asaltaţi de un număr foarte mare de pacienţi pozitivi şi simptomatici, iar cel mai frecvent această simptomatologie este una respiratorie. Sunt pacienţi care nu pot să respire şi simt că nu le ajunge oxigenul. (...) Avem un număr foarte mare de pacienţi, faţă de săptămânile trecute suntem luaţi cu asalt, sunt în camerele de gardă permanent 10-12-15 pacienţi simptomatici cu SARS-CoV-2 şi acest lucru cred că se repetă în toate spitalele din ţară”, a spus Radu Ţincu.

În Bucureşti, cele 100 de locuri care au fost suplimentate sunt epuizate, au fost epuizate încă din weekend şi cu cât vor fi mai mulţi pacienţi COVID-19, cu atât spitalele vor trebui să îi preia şi asta va fi în detrimentul celorlalţi pacienţi, a punctat Radu Ţincu.

Sursa: www.digi24.ro