Vremea se va încălzi în week-end, iar pe arii extinse sunt aşteptate precipitaţii mixte, dar şi sub formă de ninsoare, în special în zona montană, se arată în Raportul privind situaţia hidro-meteorologică şi a calităţii mediului, publicat pe site-ul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP).
Conform estimărilor, în intervalul 9 — 10 ianuarie, cerul va fi mai mult noros, iar pe arii extinse va ninge. Spre sfârşitul intervalului, în zonele joase precipitaţiile pot fi şi mixte, în timp ce local cantităţile de precipitaţii vor fi mai însemnate, iar stratul de zăpadă nou depus poate depăşi 10-15 cm.
Vântul va sufla, în general, moderat, cu intensificări locale, până la tare, viscolind sau spulberând zăpada.
La altitudini de peste 1800 de metri temperaturile minime vor fi cuprinse între—14 şi—9 grade Celsius, în timp ce maximele se vor situa între—7 şi—3 grade Celsius. În acelaşi timp, sub 1800 de metri, temperaturile minime vor ajunge până la—9 grade Celsius, iar maximele până la două grade Celsius.
În ceea ce priveşte stabilitatea şi evoluţia stratului de zăpadă, există risc însemnat de avalanşă în Masivul Făgăraş şi în Munţii Bucegi. În Masivul Făgăraş, în partea superioară a stratului circa 40 cm sunt din zăpadă tip pulver, uşoară, cu rezistenţă foarte scăzută, iar în Bucegi stratul de zăpadă pulver depăşeşte pe alocuri 30-40 cm.
Zăpada de tip pulver este depusă peste structurile mai vechi formate predominant din cristale feţe plane, cristale cupă, intercalate cu cruste de gheaţă, iar în Munţii Bucegi şi cristale fine.
Pe văi şi în zonele adăpostite sunt formate depozite însemnate de zăpadă, care vor continua să crească, urmare a ninsorilor prognozate şi a vântului care va viscoli sau spulbera zăpadă. În zonele înalte sunt formate plăci de vânt, iar la nivelul crestelor, cornişe, cu rezistenţă scăzută.
Stratul de zăpadă este mediu sau puţin stabilizat. Pe pantele suficient de înclinate, declanşarea avalanşelor este posibilă chiar în condiţiile unei slabe încărcări. Sunt posibile unele declanşări spontane de avalanşe medii sau chiar mari, se precizează în Raportul de specialitate.