Aproape 1,3 tone de heroină au fost descoperite la bordul unei nave, în ceea ce pare a fi cea mai mare captură de astfel de droguri din istoria Marii Britanii.

 

Valoarea de piaţă a drogurilor este estimată la 120 de milioane de lire sterline. Ele au fost găsite la bordul unui vas ancorat în portul Felixstowe, din Suffolk, ascunse în prosoape şi halate de baie, notează BBC.

 

Ofiţerilor le-a luat şase ore să scoată toate pachetele de droguri, ce cântăreau în total 1.297 de kilograme. Asta se întâmpla pe 2 august.

 

Ei au pus apoi containerul la loc pe nava care şi-a continuat drumul până spre Antwerp, unde a ajuns două zile mai târziu. Întregul traseu a fost urmărit atent de forţele de securitate.

 

Containerul a fost apoi transportat cu un camion la un depozit din oraşul-port olandez Rotterdam, unde agenţii au arestat patru indivizi ce intenţionau să descarce drogurile.

 

Pachetele ar fi fost trimise din Pakistan.

 

Este „o captură record de heroină în istoria Marii Britanii şi una dintre cele mai mari din Europa”, a declarat Matt Horne, director adjunct în cadrul Agenţiei Naţionale de Combatere a Criminalităţii Organizate din Marea Britanie.

 

„Această captură, dar şi altele recente, demonstrează pericolul în faţa căruia ne aflăm. Putem fi siguri că o parte din aceste droguri ar fi fost vândute în Marea Britanie, crescând valul de violenţă şi exploatare. Comerţul cu heroină alimentează depedenţa şi pune în pericol vieţile consumatorilor. În plus, creşte rata criminalităţii, fapt ce-i determină pe oameni să se simtă tot mai mult în nesiguranţă, atât în locuinţele lor, cât şi în comunitate”, a explicat Matt Horne.

 

Pe 2 august, tot în Felixstowe, în circumstanţe similare, au fost găsite 400 de kilograme de heroină, estimate la 40 de milioane de lire sterline.

 

 

 

 

Sursa:www.stirileprotv.ro