Falezele Mangalia-Saturn şi Jupiter-Neptun vor fi reabilitate şi reamenajate cu fonduri europene, valoarea investiţiei fiind de aproape zece milioane de euro, iar lucrările ar urma să fie gata până la sfârşitul anului viitor, susţin reprezentanţii Primăriei Mangalia.

Potrivit unui comunicat al Primăriei Mangalia, primarul Cristian Radu a semnat recent la sediul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud-Est din Brăila contractele de finanţare în valoare de aproape 10 milioane de euro, pentru reabilitarea falezelor Mangalia-Saturn şi Jupiter-Neptun. Pentru cele două proiecte, contribuţia din bugetul local va fi de 2%, restul fondurilor reprezentând finanţare europeană nerambursabilă.

Reprezentanţii Primăriei Mangalia susţin că lucrările de modernizare a celor două faleze vor debuta la începutul anului viitor, în ambele cazuri fiind un concept urbanistic unitar.

La Neptun, va fi reamenajată zona cuprinsă între limita plajei şi lacuri, cu granit pentru pavajul spaţiilor publice, bănci şi ”vegetaţie specifică locurilor de promenadă”. Proiectul include şi construcţia unei fântâni arteziene în zona "La steaguri".

Lucrările de modernizare la faleza Mangalia-Saturn se vor desfăşura pe porţiunea cuprinsă între Hotel Paradiso şi limita staţiunii Saturn, dinspre cordonul Saturn-Venus.

Proiectul cuprinde un ”punct de observaţie, amenajare peisagistică, iluminat public, scări de acces către plajă şi valorificarea estetică a zonei, iar ”spaţiile verzi vor fi decorate cu plante specifice zonei litorale şi adaptate climatului”.

Suprafaţa totală care va fi reabilitată pe ambele faleze va fi de aproximativ 3,5 kilometri, iar lucrările au ca termen de finalizare sfârşitul anului 2015.